Vizualizări: 6031
Primul acord de colaborare între regiunile de hotar
Piatra Neamt, 22 Ianuarie 2013 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, România au semnat, în orașul Piatra Neamț, un acord de colaborare destinat stabilirii cadrului comun de cooperare continuă și echilibrată. Acordul dat este primul semnat de ADR centru cu o regiune de hotar de peste Prut. Parteneriatul a fost semnat la sediul ADR Nord-Est din Patra Neamț, de către Constantin Apostol, director general ADR Nord-Est România, și Tudor Meșina, director ADR Centru, Republica Moldova.
Acordul semnat prevede schimburi de experiență în aria regiunilor de dezvoltare, în scopul dezvoltării capacităților tehnice ale angajaţilor celor două ADR, pentru dezvoltarea și managementul proiectelor, precum și stimularea ideilor de proiecte regionale de interes comun, elaborarea acestora şi identificarea resurselor financiare pentru implementarea lor. Parteneriatul va asigura transferul de cunoştinţe privind pregătirea pentru aderare la Uniunea Europeana a Republicii Moldova. În primă fază sunt vizate cooperarea în scopul dezvoltării şi consolidării legăturilor economice dintre cele două regiuni, prin organizarea de misiuni economice, evenimente de brokerage în domenii şi sectoare economice care prezintă interes pentru ambele regiuni, promovarea schimburilor culturale dintre cele două regiuni, precum și extinderea cooperării la nivelul celor două Consilii de Dezvoltare Regională.
Parte a provinciei istorice Moldova, regiunea nord-estica a Romaniei este o zona in care istoria, cultura si traditia sunt prezente si completeaza mediul natural, deosebit de atragator. Ea a fost multa vreme considerata o zona indepartata si misterioasa a Europei, astazi fiind granita estica a Uniunii Europene si a NATO. Principalele orașe ale regiunii date sunt Iași, Bacău, Suceava, Piatra Neamț, Botoșani și Vaslui.

Autor: Agentia de Dezvoltare Regionala Centru
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33