Nume
Parola
Vizualizări: 6039
De la mic la mare, cu toții la plantare!
Orhei, 8 Noiembrie 2017 — Se anunță o frumoasă activitate în or.Orhei! Centrul Național de Mediu, datorită suportului Agenției Austriece pentru Dezvoltare, în cadrul proiectului „Creșterea capacităților grupurilor țintă pentru implementarea managementului integrat al resurselor de apă în Republica Moldova (bazinul râului Răut)”, organizează o campanie de plantare în or.Orhei pe malurile r.Răut.
Ne-am propus ca, împreună cu elevii din şcolile din or.Orhei, angajații primăriei, reprezentanţi ai întreprinderilor locale şi voluntari, să realizăm campania de plantare pe data de 10 noiembrie, începînd cu ora 13:30. La campania de plantare va participa și Alexander Karner, șef al Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare. Vor fi plantați circa 2300 de puieţi pe o
porţiune de aproximativ 1 km pe cursul rîului Răut (sectorul unde se va efectua plantarea se află între podul peste r.Răut de pe șoseaua de centură și un pod similar de pe str.Chișinăului).
Copacii sunt mai mult decît producători de oxigen. În cazul fîşiilor de protecţie riverane, acestea au o mulţime de beneficii pentru acesta: de la prevenirea eroziunii malurilor pînă la protecția rîului de evaporare excesivă pe timp de arșiță. În mod normal, pe întreg curs al rîului ar trebui să fie fîşii de protecţie. Însă, dacă încercaţi să urmăriţi malurile r.Răut, la fel ca şi a majorităţii rîurilor din ţară, observaţi că, în mare parte, malurile acestuia sunt goale, fără vegetaţie de tip arbori şi arbuşti.
Această campanie de plantare vine să restabilească o porțiune afectată din cursul rîului, dar și să inspire locuitorii altor localități să recurgă la astfel de activități pentru protejarea resurselor acvatice din țară.