Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 788 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4028
14 Iunie 2017 — Astăzi, 14 iunie, ADR Centru a organizat Ședința de consultare publică a proiectului Programului Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de sprijin a afacerilor în Regiunea Centru. La ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Economiei, MIEPO, CRD Centru, ADR Centru, ai Consiliilor raionale, primari, dar și ai asociațiilor obștești din RD Centru.
Vizualizări: 4705
14 Iunie 2017 — Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Non Guvernamentale din Moldova CONTACT a început activităţile din cadrul programului de instruire a reprezentanților societăţii civile, desfăşurat conform prevederilor proiectului „Dezvoltarea societăţii civile în UTA Găgăuzia”.
Astfel, în perioada 8-11 iunie, curent, 20 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor media, grupurilor locale de iniţiativă, precum şi activişti civici din regiune au fost instruiţi în cadrul primelor 2 seminare tematice, menite să sporească nivelul de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul monitorizării procesului decizional în autorităţile publice locale şi regionale şi în pregătirea şi desfăşurarea campaniilor de lobby şi advocacy în localităţile din autonomia găgăuză.

Vizualizări: 12490
13 Iunie 2017 — Ce? Lansarea Raportului Național de Dezvoltare Umană 2015/2016.
Vizualizări: 2661
Bălți, 12 Iunie 2017 — Joi, 15 iunie, de la ora 09:45, în incinta Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (str. Pușkin, 38, Sala Polivalentă), va avea loc evenimentul de prezentare a Raportului Național al Democrației Locale, elaborat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în cadrul proiectului „Evaluarea Democrației Locale în Republica Moldova”, cu sprijinul Institutului Internațional IDEA din Suedia.
Vizualizări: 2786
Chișinău, 8 Iunie 2017 — Republica Moldova și Republica Letonia își consolidează relațiile de cooperare în domeniul dezvoltării regionale. Joi, 8 iunie, la Chișinău, în cadrul unui forum de afaceri moldo-leton, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a trecut în revistă un șir de realizări ce vizează cooperarea Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova cu Letonia.
Vizualizări: 6176
8 Iunie 2017 — Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului a contestat la Curtea Constituțională prevederile legislative, potrivit cărora ” indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 2 ani şi indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuţi dintr-o singură sarcină se stabilesc pentru copiii născuţi începînd cu 1 ianuarie 2017”. Norma menționată este stipulată în alin.
Vizualizări: 3570
Bălți, 7 Iunie 2017 — Aproximativ 300 de agenți economici au participat miercuri, 7 iunie, la Forumul Internațional de Afaceri „Investiții și oportunități de colaborare”, eveniment organizat la Bălți cu scopul promovării imaginii republicii la nivel internațional și a economiei autohtone drept o locație atractivă pentru dezvoltarea afacerilor și investițiilor.
În cadrul forumului, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a comunicat că în anul 2015 volumul investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a constituit circa 12% din volumul total pe țară.
În cadrul forumului, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a comunicat că în anul 2015 volumul investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord a constituit circa 12% din volumul total pe țară.
Vizualizări: 2805
Bălți, 6 Iunie 2017 — ADR Nord a inițiat o platformă de dialog la care participă manageri ai instituțiilor de învățământ din municipiul Bălți în vederea racordării ofertei de instruire a instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic cu cererea pieței forței de muncă din Regiunea de Dezvoltare Nord. În contextul primei întruniri de acest fel, în incinta ADR Nord a avut loc o masă rotundă cu genericul „Oportunități pentru asigurarea pieței forței de muncă regionale cu capital uman calificat”.
Vizualizări: 7094
Laureații Festivalului de Folclor „Drag mi-i cântecul străbun”, organizat de Universitatea din Bălți
Bălți, 1 Iunie 2017 — Festivalul Național de Folclor „Drag mi-i cântecul străbun”, organizat și desfășurat, la 31 mai, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și-a desemnat laureații.
De diplome și mențiuni s-au învrednici 24 de participanți, care au evoluat în trei secțiuni.
De diplome și mențiuni s-au învrednici 24 de participanți, care au evoluat în trei secțiuni.
Vizualizări: 2946
Bălți, 31 Mai 2017 — Manageri ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), și reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI) au efectuat o vizită de lucru în Regiunea de Dezvoltare Nord.
Din componența delegației care a reprezentat proiectul MSPL au făcut parte Philipp Johannsen, director de țară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și managerul proiectului MSPL, Alexandr Muravschi, consultant național superior în domeniul politicii de coordonare a dezvoltării regionale, și Petru Veverița, consultant național superior în programare și planificare regională.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2303
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1659
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33