Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 788 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2735
Fălești, 29 August 2017 — Părțile implicate în procesul de realizare a proiectului „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat de ADR Nord, s-au reunit marți, 29 august, în incinta Consiliului raional Fălești, unde au participat la o ședință de coordonare a lucrărilor de construcție-montaj a sistemului de apeduct ce va asigura orașul Fălești cu apă potabilă din râul Prut.

La ședință au participat managerul de proiect, reprezentantul instituției de proiectare și reprezentanți ai instituțiilor desconcentrate din teritoriu și specialiști din cadrul ADR Nord.
Vizualizări: 2487
Bălți, 29 August 2017 — În vederea implementării Legii nr. 438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) anunţă iniţierea procesului de selectare prin concurs a unui reprezentant al sectorului privat din raionul Drochia, care, împreună cu autorităţile administraţiei publice, va activa în calitate de membru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord).

Vizualizări: 6683
Chișinău, 18 August 2017 — Alianța INFONET, în parteneriat cu Asociația Surzilor din Republica Moldova implementează proiectul „Advocacy pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități de auz”, care are scopul de a diminua fenomenul discriminării, a promova drepturile și a spori gradul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități auditive. Proiectul și-a propus să sesizeze autoritățile publice locale și centrale pentru a discuta în esență problemele și a elabora politici sociale orientate pe necesitățile speciale ale persoanelor cu dizabilități de auz.
Vizualizări: 9115
17 August 2017 — Ce? 30 de antreprenori din dreapta și stânga Nistrului vor primi certificare de participare la Școala de Inovații în Business.
Vizualizări: 3062
Băhrinești, Florești, 11 August 2017 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Proiectul Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), Primăria satului Băhrinești și alte șapte primării partenere din regiune au lansat vineri, 11 august, în incinta Casei de cultură din Băhrinești, proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord.

În urma realizării integrale a proiectului, care va dura 36 de luni, va fi asigurat accesul la apă și sanitație în 10 localități rurale din raioanele Florești și Soroca.
Vizualizări: 2914
Băhrinești, Florești, 10 August 2017 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord invită instituțiile mass-media la evenimentul de lansare a proiectului de dezvoltare regională „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”.

Evenimentul va avea loc vineri, 11 august 2017, ora 09.
Vizualizări: 6208
3 August 2017 — Avocatul Poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, invită reprezentanții mass-media la o ședință de lucru la tema protecției drepturilor copiilor în situație de risc care locuiesc în clădirile părăsite din Chișinău.
Scopul reuniunii este de a discuta despre situația la zi privind copiii străzii din capitală și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de autorități pentru asigurarea protecției drepturilor acestor categorii de copii în situație de risc.
Vizualizări: 5114
3 August 2017 — În perioada 29 - 30 iulie, curent, alți 20 de reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, mass-media, grupuri de iniţiativă şi activiști civici din autonomia găgăuză au finalizat activităţile preconizate în Programul de instruire, desfăşurat de Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Dezvoltarea societăţii civile în UTA Găgăuzia”.
Ultimul trening a vizat metodele de elaborare și implementare a campaniilor mediatice cu genericul „Cere socoteală banilor public!
Vizualizări: 6387
Chișinău, 2 August 2017 — O „discuție deschisă” – prima activitate din cadrul proiectului „Nimic pentru noi fără noi! Dezvoltarea rețelei de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale” – a avut loc la Chișinău, în data de 31 iulie a.
Vizualizări: 6093
1 August 2017 — Are șapte ani, dar deja de 3 ani paște vacile pe deal, în condiții de frig sau arșiță. Locuiește într-o cocioabă la o stînă de oi și se hrănește din ofrandele sătenilor.