Vizualizări: 5662
“Gestionarea deșeurilor în 5 pași”
Bălți, 21 Martie 2015 — În data de 19 martie, în incinta Liceului Teoretic “Nicolae Casso”, s. Chișcăreni, r. Sîngerei, a avut loc o dezbatere pe tema “Gestionarea deșeurilor în 5 pași”, organizată de Asociația Obștească “Caroma Nord” în cadrul Proiectului “Promovarea valorilor europene de mediu în Regiunea de Nord a Republicii Moldova”, realizat cu suportul financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova, implementat de FHI 360.
La discuții au participat circa 70 de elevi ai liceului, însoțiți de profesori, primarul s. Chiscăreni, Țurcanu Silvia, consilierul local, Nicolae Spînu, specialistul principal tineret și sport, Midrigan Nicolae și expertul internațional SES din Germania de Vest, Reinhardt Oehler. Dezbaterea a fost moderată de președintele AO “Caroma Nord”, Rodica Frecăuțanu. Scopul dezbaterii a fost de a promova valorile europene de protecţie a mediului înconjurător, precum și a practicilor europene în domeniul managementului deșeurilor, promovarea unei atitudini pro-ecologice, cît și popularizarea initiativelor de voluntariat în domeniul protecției mediului.
Dna Frecăuțanu a abordat strategiile UE în domeniul gestionării deşeurilor care se bazează pe trei principii majore: prevenirea generării deşeurilor, reciclarea şi reutilizarea, îmbunătăţirea eliminării finale a deşeurilor în cazul în care deşeurile nu pot fi recuperate și monitorizarea lor.
Dezbaterea a continuat cu întrebarea ce impact au asupra vieții și sănătății noastre deșeurile, cît de periculoase sunt grămezile imense de gunoi care ne înconjoară și ce poate fi făcut ca să salvăm situația, toate aceste probleme fiind regăsite în filmulețul propus spre vizionare.
Doamna primar a propus spre dezbatere “Adresarea Primarului din Mereni referitor la gunoiștile din sat”, videoclip valabil pentru majoritatea localităților din Moldova. „Numai atunci vom trăi într-o țară curată, cînd FIECARE va înțelege că a trăi pe vechi nu se mai poate. Pungile de peliculă și ambalajul de plastic au invadat pămîntul. Dar cum pot unii cetățeni să arunce din transport sacii cu gunoi pe marginea traseului? Noi la Chișcăreni am creat un serviciu pentru trasportarea și depozitarea gunoiului la gunoiștea autorizată, ci nu în locuri neautorizate. Dar cetățenii cam lent încheie contracte cu Întreprinderea Municipală. Eu rog cetățenii să se activizeze în această direcție”- a conchis primarul.
Elevii au menționat problemele cunoscute de ei si au venit cu propuneri și sugestii referitor la gestionarea deșeurilor în localitatea lor. Ei au recunoscut că gestionarea deșeurilor este o problemă stringentă și majoritatea lor au afirmat că doresc să traiscă într-un mediu curat. Iată de ce, fiecare locuitor ar trebui cît mai activ să se implice în promovarea, preluarea și utilizarea bunelor practici UE de gestionare a deșeurilor.
Domnul Midrigan a sugerat că ar fi bine să aibă o întrevedere cu liceenii pentru a fixa ideile și sugestiile lor pe marginea colectării deșeurilor și căilor de sensibilizare a populției din localitate. Astfel, vor fi organizate cîteva întîlniri cu grupuri de cetățeni și tinerii activi pentru a lansa campania de informare despre importanța instalării tomberoanelor de colectare a deșeurilor pe întreg teritoriul comunei.
Doamna Ignatiuc, profesor, președinte al Centrului de Orientare și Promovare Europeană “Dialog”, a adresat un îndemn tuturor elevilor pentru a menține în ordine mediul înconjurător și pentru a încuraja și pe membrii familiilor lor, prietenii și cunoștințele lor s-o facă. Căci, curățenia nu este doar un mod de viață sănătos, ci demonstrează elocvent educația locuitorilor satului. Ea a vorbit despre proiectul recent lansat în 5 localități din comuna Chișcăreni: Taura Veche, Slobozia-Chișcăreni, Chișcăreni, Ciuciueni și Iezărenii-Vechi, finanțat de dvv international Moldova, unde vor realiza împreună training-uri, campanii de diseminare și sensibilizare, pentru a rezolva probleme la unison.
Domnul Oehler i-a încurajat pe elevi să continue promovarea bunelor practici europene în gestionarea deșeurilor, făcînd o remarcă că numai atunci vor putea trăi într-un mediu curat cînd toți locuitorii vor conștientiza importanța colectării deșeurilor.
Dezbaterea s-a încheiat cu o serie de întrebări/răspunsuri.
În final, liceenilor li s-a oferit un chestionar pentru identificarea deșeurilor din localitate și a surselor de poluare, colectarea propunerilor și sugestiilor, precum și indicarea posibilelor activități în care ei ar dori să fie implicați pentru a gestiona și reduce deșeurile din localitatea lor.
Acest eveniment a fost posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin AO Caroma Nord și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.”

Autor: AO "Caroma Nord"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33