Vizualizări: 5203
INCASO lansează o acțiune inedită Verifică daci ai datorii
10 Mai 2014 — INCASO, lider pe piața de Colectare a Datoriilor lansează, în premieră absolută pentru R. Moldova, o campanie indedită. În perioada 10 mai – 10 iulie, abonații Unite și Orange sunt îndemnați să verifice dacă au sau nu datorii administrate de INCASO. Tot ce e necesar să facă este să expedie un SMS cu codul personal din buletin (lung de 13 cifre) la numărul scurt 2131. Timp de 24 de ore un operator INCASO v-a oferi un răspuns la solicitarea primită.
Acțiunea în cauză se înscrie în șirul întreg de activități sociale la care INCASO este și va fi prezent și face parte din Campania de comunicare adresată persoanelor cu datorii neperformante. “Scopul acestei campanii este de a apropia INCASO de populație. Dorim să demonstrăm ca suntem o companie transparentă, unul din obiectivele noastre fiind susținerea debitorului”, a precizat Veaceslav Mîrza, directorul general INCASO.
INCASO nu doar recuperează datorii, dar și oferă soluţii financiare debitorilor, în primul rând în formă de acorduri de plată eşalonată, care stopează calculul penalităţilor şi permite debitorilor să achite datoriile în condiţii avantajoase, individualizate.
INCASO este specializată în colectarea datoriilor neperformante și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților şi nivelul de educație financiară în rândul populației şi al agenților economici.
M "INCASO" SRL Compania de Colectare a Datoriilor
Parte a Grupului JULIANUS INKASSO
Prezenți în: R. Moldova, România, Estonia Lituania, Letonia, Finlanda, Suedia, ș.a.
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md www.julianus.ee
Tel: +373 22 85 37 85,
Fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33