Nume
Parola
Vizualizări: 4794
Clubul de Presă „Gradul de protecție a victimelor violenței în familie”
30 Noiembrie 2012 — La 29 noiembrie 2012, a avut loc Clubul de Presă „Gradul de protecție a victimelor violenței în familie”, organizat de către Asociația Promo-LEX în colaborare cu Asociaţia "Refugiu Casa Marioarei" și Centrul Internațional "La Strada", în cadrul Campaniei Mondiale „16 zile de acțiuni împotriva violenței în bază de gen” care se desfășoară în perioada 25 noiembrie și 10 decembrie.

În cadrul Clubului de Presă au fost prezentate mai multe cazuri de violență în familie, inclusiv au participat și victime ale violenței în familie, beneficiare ale Asociației Promo-LEX. Femeile au povestit despre umilințele și bătăile prin care au trecut în acești ani. Potrivit juristei din cadrul Asociației Promo-LEX, Lilia Potîng, în primul caz agresorul a fost condamnat la 3 ani de închisoare de tip închis. Acesta a fost un caz în care autoritățile au implementat legislația corect. În cel de-al doilea caz, agresorul s-a ales doar cu o amendă, în timp ce victimei i-a fost intentat dosar penal.

Centrul "La Strada" a oferit date statistice a apelurilor telefonice la Linia Fierbinte, precum și unele analize privind violența în familie. “În perioada noiembrie 2009 – octombrie 2012 la Telefonul de Încredere pentru femei al Centrului Internațional „La Strada” au parvenit 3.762 de apeluri de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar și de peste hotare. Din numărul total de apeluri 1.785 au vizat cazuri de violență în familie”, a menționat Daniela Misail-Nichitin, președinta Centrului Internațional „La Strada”.

În cadrul evenimentului, s-a discutat gradul de protecție a victimelor și gradul de implementare a prevederilor Legii 45 privind prevenirea și combaterea violenței în familie de către autoritățile de resort. Jurista Asociaţiei "Refugiu Casa Marioarei", Olga Ojog, a precizat că, la moment, legislația în domeniul combaterii violenței în familie este una relativ bună, dar aplicarea în practică a legii este încă una defectuoasă. Astfel, violența în familie rămâne o problemă extrem de gravă în societatea noastră și una din cele mai grave încălcări ale drepturilor omului.

Tot în cadrul clubului de presă a fost prezentat un material video pe tematica violenţei în familie realizat la iniţiativa Asociaţiei Promo-LEX în colaborare cu Moldova.org şi Asociaţia "Refugiu Casa Marioarei".

Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului „Evaluarea implementării prevederilor ce se referă la ordonanţa de protecţie din cadrul legii 45-XVI în Republica Moldova în perioada 2008-2011”, proiect finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi co-finanţat de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).

Pentru mai multe detalii, contactaţi:
Iulia Munteanu, Ofiţer de presă
Tel: (22) 450024, GSM: 069072579