Vizualizări: 4358
Ședința directorilor ADR pe marginea raportului de evaluare a proiectului „Planificarea regională și portofoliul de proiecte pentru Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud”
Bălți, 15 Iulie 2020 — Directorii agențiilor de dezvoltare regională (ADR) din țară s-au întrunit miercuri, 15 iulie, în cadrul unei ședințe on-line în cadrul căreia au discutat pe marginea raportului de evaluare a proiectului „Planificarea regională și portofoliul de proiecte pentru Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud”, implementat de GIZ Moldova în perioada anilor 2013-2017 și evaluat recent.
Participanții la întrunirea on-line au abordat în cadrul discuțiilor principalele aspecte-cheie privind cooperarea ADR-urilor cu autoritățile publice locale (APL) de nivelurile I și II și și cu GIZ Moldova, Uniunea Europeană și alți parteneri externi. În mod special, a fost menționată implicarea participativă a partenerilor în procesul de elaborare a Programelor regionale sectoriale (PRS) și de selectare a proiectelor viabile, precum și în procesele de planificare la nivelul regiunilor și de implementare a proiectelor.
În context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, s-a referit la beneficiile obținute în urma implementării proiectelor de asigurare a accesului sporit al cetățenilor din nordul republicii la servicii publice de calitate. Potrivit șefei ADR Nord, proiectul de planificare regională finanțat de UE a contribuit la îmbunătățirea cooperării dintre ADR Nord, autorități publice locale și Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord, precum și la consolidarea capacităților operatorilor regionali și regionalizarea serviciilor.
Managerii instituțiilor de dezvoltare au susținut, între altele, continuarea implementării proiectelor elaborate și sporirea asistenței financiare, stabilirea condițiilor clare privind selectarea și implementarea proiectelor, care să nu fie modificate pe parcurs, armonizarea legislației în domeniul gestionării apelor cu normele UE, formarea continuă a capacităților de implementare a proiectelor pentru APL etc.
În cadrul discuțiilor au fost trasate noi perspective pentru devoltarea regională: accent mai puternic pe dezvoltarea economică (suport pentru ÎMM); dezvoltarea polilor urbani de creștere socio-economică în regiuni; armonizarea priorităților și finanțarea proiectelor de dezvoltare regională între fondurile naționale - divizarea domeniilor de intervenție și cooperarea; abordarea integrată în procesul de dezvoltare regională.
În cadrul proiectului „Planificare regională și portofoliul de proiecte pentru Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud, Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în perioada anilor 2013-2017, la nivel regional au fost create grupuri de lucru sectoriale, care au elaborat Programe regionale sectoriale (PRS) în domeniile Alimentare cu apă și canalizare (AAC), Managementul deșeurilor solide (MDS), Eficiență energetică (EE), Drumuri regionale și locale (DRL) și au identificat concepte de proiecte viabile, dezvoltate ulterior în proiecte. Unele dintre aceste proiecte, incluse în Planul Operațional Regional 2017-2020, se află, în prezent, în proces de implementare. Pentru altele au fost elaborate studii de fezabilitate și se identifică posibilități de finanțare.
Din PRS AAC, ADR Nord a preluat și implementează în prezent trei proiecte de alimentare cu apă și sanitație, finanțate din sursele Uniunii Europene. Este vorba de proiectele de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în municipiul Edineț și în orașele Fălești și Drochia, în cadrul cărora sunt desfășurate în prezent proceduri de evaluare a licitațiilor privind achiziționarea lucrărilor de construcții-montaj și de supraveghere tehnică a lucrărilor. Totodată, UE a finanțat elaborarea documentației tehnice pentru un proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în raionul Râșcani.
Proiectele de AAS din Regiunea de Dezvoltare Nord menționate sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33