11 Iulie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) anunță cu profundă tristețe despre decesul primarului satului Dubna, Soroca Valeriu Pruteanu. Potrivit unor oameni din localitate și a unor colegi primari, Valeriu Pruteanu s-a infectat cu COVID-19 în luna mai și a fost internat la o instituție medicală din Chișinău. O perioadă îndelungată s-a aflat în secția de reanimare, infecția afectându-i întreg organismul. În urma complicațiilor survenite din cauza coronavirusului, a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar la 10 iulie s-a stins din viață. Valeriu Pruteanu s-a născut la 7 iulie 1952.

Valeriu Pruteanu a activat mai bine de 16 ani în calitate de primar. De la alegerile din toamna anului trecut a reușit să ilumineze jumătate din străzile localității, a demarat lucrările la construcția apeductului, avea atâta alte obiective…

A fost unul dintre intelectualii de la țară cu o înțelepciune rar întâlnită astăzi. Era optimist, dar și cu simțul dreptății, era gata oricând să ofere un sfat sau să-și încurajeze prietenii.

În urma sa a rămas îndurerată soția, cei trei copii, patru nepoți și toți cei care l-au cunoscut.

Congresul Autorităților Locale din Moldova exprimă sincere condoleanțe familiei și întregii comunități.

Valeriu Pruteanu recita adesea cu mult har pentru colegii primari poezii cu mesaj profund. Una dintre acestea, „Balada Cerbului” o publicăm mai jos.

Valeriu Pruteanu va rămâne viu în amintirea noastră…

Serviciul de Comunicare al CALM


A fost odata intr-o padure
Un mos batran cu baba lui.
Traiau saraci ca vai de lume
In adancimea codrului.

Mosneagul nu mai vrea nimica,
El numai moartea si-o dorea,
Dar baba ar fi vrut sa aiba
Un suflet tanar langa ea.

„Sa fie un copil cuminte,
Un suflet tanar, asta voi,
C-as vrea si eu s-aud cum sufla
Si-o alta viata langa noi.”

Asa ofta sarmana baba,
Dar mosul nu mai vrea nimic.
„Ce-mi trebuie o grija noua?
Sunt prea batran si prea calic!”

Dar Cerul s-a-ndurat de baba
Si-un pui de cerb i-a daruit.
Un pui de cerb cu stea in frunte,
Gonit din codru si ranit.

Si intr-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui imparat,
Cu cete de curteni cu arcuri
Si cu ogarii l-au vanat.

„-Da-mi mie cerbul tau, batrane,
Ca-ti dau pe el tot ce doresti!”
„-Nu! nu pot, de chiar mi-ai da pe dansul,
Comorile imparatesti!”

„-Te duc la curtea mea, mosnege,
Cu baba ta; va fac boieri!
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte
Si-ti dau si cinste si averi!”

„-Nu-mi trebuie averi, nici cinste!
Sunt prea batran sa le primesc.
Dar, daca vrea sa vina cerbul,
Eu bucuros ti-l daruiesc!”

Atunci, minune fara seama;
Si-ntreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne,
De parca-ar spune: „Nu vreau, nu!”

„-Nu vreau sa fiu la curtea voastra,
Deodata cerbul a grait,
Tu, ma doresti ca pe-o podoaba,
Ei sufletul mi l-au voit.

Am fost ranit la vanatoare,
Ei ranile mi-au vindecat
Si in onoarea curtii tale
M-as simte tare-ncatusat.

La curtea ta as fi o fiara,
O jucarie pentru pusti.
In viata lor sunt o lumina,
Pe care tu n-ai s-o orbesti!

Pleca pe ganduri vanatorul,
Si se gandi ca nu-i de-ajuns
Vesnic sa fii temut si tare,
De maretia ta patruns.

Mai trebuie sa ai si-un suflet
Cinstit si bland si iubitor,
De vrei sa fii iubit de oameni,
Si de podoaba codrilor.