Vizualizări: 2121
Directorul Programului Comunitatea Mea Daniel Șerban: „Programul USAID e despre oameni și despre dezvoltarea capacităților reprezentanților autorităților locale"
9 Iunie 2020 — Cu un buget în valoare de 20,5 mln dolari, Programul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Comunitate Mea își propune să asigure o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Programul a fost lansat în mai 2018 și va fi implementat până în 2023. Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Programul Comunitatea Mea au semnat recent un acord de cooperare, obiectivul fiind îmbunătățirea sistemului de administrare publică locală. Până la ora actuală, 47 de comunități locale au devenit beneficiare ale Programului Comunitatea Mea, încă 30 de localități partenere urmează să fie selectate în perioada imediat următoare. În total, peste 100 de comunități și peste 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova vor fi beneficiarii programului USAID, implementat de IREX. Directorul Programului Comunitatea Mea Daniel Șerban a explicat pentru calm.md de ce criterii este nevoie pentru a deveni parte a acestui program, ce tipuri de asistență oferă Comunitatea Mea, dar și care sunt rezultatele celor doi ani de activitate în Republica Moldova.
Ce reprezintă Programul Comunitatea Mea, cui i se adresează și ce scop are acesta în Republica Moldova?
Daniel Șerban: Comunitatea Mea este programul principal al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională USAID în domeniul guvernării locale și are ca scop susținerea autorităților publice locale din Republica Moldova în efortul lor de a asigura o guvernare mai eficientă, mai transparentă și mai responsabilă față de necesitățile cetățenilor. După cum spuneam, este finanțat de agenția USAID din Moldova și implementat de IREX – o organizație neguvernamentală din Statele Unite. Durata programului este de cinci ani (2018 -2023). În decursul celor cinci ani, Programul va acorda asistență unui număr de aproximativ 100 de comunități locale din Republica Moldova, mă refer la municipii, orașe, comune, sate, dar vizează în mod prioritar autoritățile publice locale de nivelul întâi, adică primăriile și, în egală măsură, grupurile civice, societatea civilă, cetățenii și, atunci când este cazul, mediul de afaceri.
Ce tipuri de asistență este oferită prin intermediul Programului Comunitatea Mea?
Daniel Șerban: În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 47 de administrații publice și implementează activități în patru sectoare mari. Primul se referă la îmbunătățirea calității și accesului la serviciile publice. Al doilea domeniu vizează implicarea cetățenilor în procesul de guvernare locală, al treilea are ca obiectiv creșterea veniturilor primăriilor obținute la nivel local, dar și îmbunătățirea managementului financiar și al proprietății publice. O componentă foarte importantă în cadrul Programului Comunitatea Mea este cea legată de colaborarea cu autoritățile centrale și alți parteneri strategici și aici aș vrea să subliniez rolul Congresului Autorităților Locale din Moldova. Toate aceste eforturi sunt făcute pentru a consolida cadrul legislativ și, evident, pentru a avansa procesul de descentralizare și reformă în administrația publică locală.
Care sunt rezultatele Programului Comunitatea Mea în acești doi ani de colaborare cu primăriile din Republica Moldova?
Daniel Șerban: Noi lucrăm cu grupuri de autorități publice locale, menționam că sunt 47 în acest moment. În primul an am început cu 20, în al doilea an s-au adăugat încă 27 și, în curând, sperăm că încă 30 de primării vor deveni partenerele Programului. În acești doi ani s-a investit foarte mult efort în oameni. Programul Comunitatea Mea e despre oameni și e vorba și despre dezvoltarea capacităților reprezentanților autorităților locale. Prin intermediul Programului, mai mult de 400 de angajați ai primăriilor și lideri comunitari din mediul civic și privat au beneficiat până acum de instruiri și au dobândit cunoștințe puternice și competențe în domeniul planificării strategice, a implicării cetățenilor în luarea deciziilor, asigurarea transparenței bugetare, dezvoltarea economiei locale și a turismului rural, dar și a planificării financiare și creșterea veniturilor locale. Grație acestor abilități, putem spune că reprezentanții autorităților publice locale din primăriile partenere pot oferi servicii publice administrative mai bune și credem noi că pot facilita mai bine accesul cetățenilor din aceste localități la informații. Mai mult decât atât, în anul 2019, primăriile din Program au obținut venituri pentru bugetele locale în sumă de aproximativ 2,5 milioane de dolari din gestionarea mai eficientă a proprietăților publice din zona lor de reședință. Tot aici, putem menționa că peste jumătate din primăriile partenere au organizat pentru prima dată în Republica Moldova audieri publice pe tema bugetului local, oferind astfel posibilitatea primarilor să facă publice informațiile ce vizează veniturile dar și bugetele incluse și, în egală măsură, au oferit șansa cetățenilor de a se face auziți, astfel încât bugetul local să țină cont de necesitățile lor. Potrivit estimărilor noastre, mai mult de 13 000 de cetățeni au interacționat direct cu primarii în cadrul întâlnirilor realizate la nivel local. Cetățenii din cele 47 de localități au fost consultați direct pe diverse probleme locale, fie prin intermediul unor chestionare, fie prin intermediul unor seminare sau întâlniri publice. În afară de aceasta, asistența Programului Comunitatea Mea a fost îndreptată spre implementarea sistemului de control intern în cadrul autorităților publice locale, precum și adoptarea unor practici de planificare bugetară bazată pe transparență, incluziune și integritate. De asemenea, Programul Comunitatea Mea a implementat diverse inovatoare de planificare a investițiilor de capital în orașele mari, cum ar fi Ungheni, Strășeni sau Comrat. Astfel ei au reușit să-și planifice mai eficient resursele disponibile și, mai ales, să le alinieze cu prioritățile locale. Foarte important este că Programul Comunitatea Mea a început implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară, de infrastructură. Astfel, în cadrul Programului autoritățile publice locale beneficiază de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară ce pot include infrastructură municipală și servicii. Aceste finanțări sunt disponibile pentru administrațiile publice locale care demonstrează un angajament sporit față de guvernarea deschisă și responsabilă, dar și pentru implicarea cetățenilor în toate inițiativele programului. Prin intervenția propusă se urmărește consolidarea capacităților reprezentanților primăriilor în parteneriat cu comunitatea de a identifica, planifica și monitoriza un proiect de infrastructură. Mai mult decât atât, sperăm că experiența acumulată în acest proces va îmbunătăți capacitățile administrațiilor publice locale partenere în atragerea finanțărilor și din partea altor donatori. În momentul de față avem circa 13 licitații pe diverse proiecte în aproximativ 9 comunități partenere și în acest an planificarea noastră este să investim aproximativ 500 000 dolari în dezvoltarea infrastructurii locale. Altfel spus, cu sprijinul Programului și prin contribuția comunităților, deoarece cheltuielile se împart între noi și administrațiile partenere, zeci de km de rețele de iluminat public stradal din cinci comunități vor fi reabilitate, iar drumurile și trotuarele din alte trei sate vor fi reconstruite. La fel, de exemplu, în parteneriat cu cetățenii din comuna Feștelița, Ștefan Vodă, școala din localitate va fi reabilitată, se vor face lucrări de reparație a sălii de educație fizică și a cantinei școlii. În același timp, vor fi schimbate ușile, cazanul școlii și se va efectua o izolare termică a clădirii. Este doar un tip de proiect pe care noi îl finanțăm în parteneriat cu autoritățile publice locale.
Spuneați că Congresul Autorităților Locale din Moldova este unul dintre partenerii Programului Comunitatea Mea. Cum colaborează Programul cu CALM și cu autoritățile centrale?
Daniel Șerban: Vreau să folosesc acest prilej pentru a mulțumi Congresului Autorităților Locale din Moldova pentru cooperarea de până acum și pentru premisele unei colaborări de lungă durată. CALM-ul este unul dintre partenerii strategici ai Programului. Recent am semnat un acord de colaborare prin intermediul căruia vom iniția o serie de acțiuni pentru îmbunătățirea sistemului de administrare publică locală, pentru întărirea cadrului legislativ, precum și a capacităților autorităților locale din Republica Moldova. CALM-al a depășit zece ani de experiență și este foarte bine documentat privind realitățile din Republica Moldova, are o foarte mare recepție la toți sau la un număr important de primari și alți reprezentanți ai autorităților publice locale. De asemenea, își demonstrează pe zi ce trece capacitatea de a deveni un partener activ și ferm în discuțiile cu autoritățile publice centrale din Republica Moldova și noi vrem în continuare să sprijinim aceste eforturi care sunt și în colaborarea cu celelalte autorități publice centrale, cum ar fi Cancelaria de Stat, Ministerul Finanțelor, etc, astfel încât să întărim procesul legislativ, dar și viziunea privind o administrație publică bazată pe bune experiențe și pe transparență.
În condițiile pandemiei, cum și-a adaptat activitatea Programul Comunitatea Mea și ce reacție au avut partenerii locali?
Daniel Șerban: Ca pentru toată planeta, aceasta a fost o provocare și pentru noi. În momente de criză, precum sunt cele cauzate de pandemie, capacitatea de adaptare este una esențială iar noi, Programul Comunitatea Mea, am încercat să ne reconfigurăm traseul de colaborare cu primăriile partenere și să menținem o comunicare, o livrare a asistenței tehnice imediate și cu rezultate de lungă durată. În acest context, primul lucru pe care l-am făcut a fost să evaluăm necesitățile primăriilor în contextul pandemiei și de trecere, evident, la sistemul de lucru la distanță. Am făcut un chestionar pe care l-am distribuit și am discutat cu toți reprezentanții autorităților publice locale din cele 47 de localități. Acest chestionar a scos la iveală mai multe provocări cu care se confruntă primăriile, cum ar fi lipsa unei infrastructuri potrivite și a competențelor angajaților primăriilor în ceea ce privește componenta IT, politicile informaționale, dar și a regulilor care sunt necesare pentru a facilita lucrul la distanță. Pentru a răspunde prompt acestor provocări, împreună cu CALM (un alt exemplu de colaborare de succes) am organizat o conferință video pe platforma ZOOM în cadrul căreia o sută de primari și reprezentanți ai autorităților publice locale și-au putut îmbunătăți cunoștințele în domeniul lucrului la distanță. În cadrul acestui seminar informațional au fost prezentate mai multe platforme online de comunicare, precum și avantajele și dezavantajele în folosirea acestor instrumente care pot și au fost deja folosite de un număr important de primării în timpul lucrului la distanță. De asemenea, Programul a inițiat o serie de activități ce vin să susțină autoritățile publice locale pe perioada de pandemie și post-pandemie și să creeze un set de materiale informaționale care, sperăm că vor facilita activitatea primăriilor în perioade similare de criză.
Cum pot deveni alte primării partenere ale Programului Comunitatea Mea?
Daniel Șerban: Spuneam că în acest moment lucrăm cu 47 de primării și ele sunt în grupuri, noi le numim cohorte. Sperăm că la mijlocul lunii iunie să putem lansa o nouă rundă de selecție a unui grup mai mare, de această dată de aproximativ 30 de administrații publice locale. Vom avea un proces transparent de selecție, o să pregătim criteriile și toate celelalte informații. Îi rugăm pe toți cei care doresc să participe la acest Program să urmărească pagina noastră de Facebook https://www.facebook.com/ProgramulComunitateaMea/, dar și diverse posturi de media locale pentru a afla mai multe detalii despre condițiile de participare. Încurajăm foarte mult toate comunitățile, fie ele mari sau mici să aplice pentru a deveni partenerii noștri pentru că, după cum spun și rezultatele în numele nostru, avem foarte multe de oferit și suntem convinși că activitatea noastră poate aduce beneficii considerabile comunităților din Republica Moldova și, cu siguranță, unui număr important de cetățeni ai acestor comunități.
Vă mulțumim!
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2298
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33