Nume
Parola
Vizualizări: 2046
Contabilii din cadrul APL în dialog cu Ministerul Finanțelor - eveniment organizat de CALM!
8 Iunie 2020 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat la 5 iunie o sesiune online de instruire pentru circa o sută de contabili din cadrul APL de nivelul întâi. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, responsabili de gestiunea bugetară, finanțarea sferei sociale, domeniul salarizării, ai Cancelariei de Stat și experți ai CALM.

Pe durata ședinței au fost puse în discuție mai multe subiecte și s-a adus la cunoștința conducerii Ministerului Finanțelor problemele cu care se confruntă contabilii. De asemenea, s-a încercat identificarea unor soluții în vederea încadrării în cadrul legal a primăriilor în cazul anumitor probleme care nu sunt foarte corect reglementate în cadrul normativ și cu toate acestea se aplică în prezent.

Alte subiecte au vizat legea salarizării care a fost elaborată în grabă și fără o consultare largă. Potrivit contabililor, există o mare neconcordanță între volumul mare de lucru și salariile acestei categorii de funcționari. Pe de altă parte, în cazul altor funcții care nu presupun o asemenea responsabilitate, salariile sunt mult mai mari. Potrivit expertului CALM Viorel Gîrbu, aceste probleme sunt cauzate și de centralizarea excesivă care există în RM, condițiile de salarizare fiind stabilite la nivel central, chiar dacă autoritățile centrale nu tot timpul cunosc care este impactul acestor prevederi legale la nivelul comunităților locale. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au promis să întreprindă măsuri pentru a depăși impedimente care sunt în procesul de aplicare a acestei Legi.

În acest sens, CALM a reiterat poziția sa privind descentralizarea, oferirea unei flexibilități mai mari personalului din cadrul primăriilor și instituțiilor subordonate autorităților locale. Viorel Furdui a opinat că un contabil sau un alt specialist din APL ar putea, de exemplu, să poată cumula funcția în cadrul mai multor primării. „Totodată, ar trebui să oferim APL posibilitatea să stabilească salariile și numărul necesar de angajați, pentru a putea motiva bunii specialiști să activeze în comunitățile locale.”

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au ținut să reitereze cât de gravă este situația bugetului național. Totuși, oficialii au dat asigurări că vor finanța cheltuielile care sunt aprobate în bugetele locale dar, în același timp, au solicitat autorităților locale să gestioneze rațional cheltuielile stringente, reieșind din mijloacele aprobate în bugetul curent.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă