Nume
Parola
Vizualizări: 2216
Viitorul Parteneriatului Estic - o bună guvernare la toate nivelurile este o condiție necesară pentru dezvoltarea economică durabilă!
4 Mai 2020 — Anul 2019 a marcat cea de-a zecea aniversare a Parteneriatului Estic. Cu acest prilej, Uniunea Europeană a inițiat o serie de consultări privind viitorul acestui parteneriat, dar și o evaluare generală a realizărilor politicilor din ultimii zece ani. Astfel, într-un comunicat adresat membrilor CORLEAP, Președintele Comitetului European al Regiunilor și copreședintele CORLEAP Apostolos Tzitzikostas explică care au fost temele ce vizează autoritățile publice locale abordate în comunicarea cu reprezentanții Uniunii Europene privind Parteneriatul Estic.

Obținerea rezultatelor activității Parteneriatului Estic pentru perioada de după 2020 va deveni o sarcină-cheie pentru a doua jumătate a acestui an, pentru18 iunie fiind programat să se desfășoare summit-ul pentru Parteneriatul Estic. În cadrul evenimentului vor fi puse bazele în procesul de planificare a cooperării UE pentru perioada 2021-2027.

În procesul de consultare cu privire la viitorul Parteneriatului Estic, CORLEAP a recomandat de a acorda un rol mai mare autorităților locale și regionale în cadrul acestui acord, având la bază rapoartele și documentele CORLEAP adoptate în perioada 2018-2019.

Printre recomandări, CORLEAP a pledat pentru crearea unei platforme de învățământ online și / sau formarea Academiei de Administrație Publică a Parteneriatului Estic, care să deservească reprezentanții autorităților locale / regionale, cu sediul în una dintre țările partenere și luând în considerare nevoile specifice ale administrației publice la nivel local.

O altă propunere este ca țările partenere să își profesionalizeze serviciul public și să sporească gradul de responsabilitate la toate nivelurile de guvernare. Reforma administrației publice, inclusiv aspecte legate de transparență sunt, de asemenea, un factor-cheie în creșterea economică și poate reduce riscurile de corupție, de exemplu, prin utilizarea soluțiilor în cadrul furnizării de servicii publice cetățenilor și organizațiilor în formă electronică.

O altă concluzie desprinsă din discuțiile purtate este că există domenii în care guvernele locale și regionale pot contribui la formularea obiectivelor politicii Parteneriatului Estic.

Necesitatea de a îmbunătăți semnificativ rezultatele guvernării locale ar putea crea un nou stimulent pentru reformele legate de descentralizare și un grad mai mare de finanțare pentru guvernele locale și regionale. O bună guvernare la toate nivelurile este o condiție necesară pentru dezvoltarea economică durabilă.

Consolidarea durabilității din punct de vedere al intereselor guvernelor locale și regionale, care este un concept-cadru esențial, este, de asemenea, stimulată.

În document sunt enumerate mai multe domenii în care guvernele locale și regionale joacă un rol semnificativ și, prin urmare, pot beneficia de sprijinul UE, printre acestea fiind: cooperarea ce ar crea legături între centrele urbane locale și zonele rurale; contribuția la dezvoltarea urbană durabilă și îmbunătățirea furnizării serviciilor de mediu, cum ar fi apa și canalizarea, gestionarea deșeurilor și spațiilor verzi, dar și mobilitatea urbană; modernizarea instalațiilor medicale, a unui sistem electronic de asistență medicală, instruirea personalului medical, precum și furnizarea de servicii medicale la prețuri accesibile și extinderea accesului acestor servicii la oamenii din comunități.

Totodată, UE va colabora din ce în ce mai mult cu țările partenere în domeniul soluțiilor legate de transportul ecologic; consolidarea guvernanței electronice în regiunea Parteneriatului Estic pentru a crește eficiența, transparența și responsabilitatea administrațiilor publice și pentru a facilita reformele; promovarea startup-urilor inovatoare, întreprinderilor mici și mijlocii, precum și promovarea cooperării în diferite țări.

Comunicatul integral este atașat aici: http://calm.md/libview.php?l=ro&idc=66&id=6128

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă