Nume
Parola
Vizualizări: 4371
Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională vor vizita Regiunea de Dezvoltare Nord
Bălți, 10 Martie 2020 — Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională și consultanți ai Parlamentului Republicii Moldova vor efectua un șir de vizite de documentare în Regiunea de Dezvoltare Nord, pentru a monitoriza procesul de implementare a politicilor statului în domeniul dezvoltării regionale și protecției mediului.

Miercuri, 11 martie, ora 11:30, deputații își vor începe vizita în Regiunea de Dezvoltare Nord la poligonul de colectare a deșeurilor solide Bălți, amplasat în apropierea satului Țambula, raionul Sângerei. În intervalul orelor 11:45 - 12:45, deputații se vor afla în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord (Bălți, Piața Vasile Alecsandri, 8). Ulterior, membrii comisiei parlamentare se vor vizita mai multe locații unde ADR Nord a implementat proiecte de dezvoltare regională. În intervalul orelor ­12:45 - 15:00, sunt programate vizite la piața regională angro din Râșcani și la Centrul de sănătate „Anatolie Manziuc” din Drochia. În intervalul orelor 16:30 - 17:30, deputații au programate vizite la Zona Economică Liberă „Bălți” și la un proiect de aprovizionare cu apă în raionul Sângerei.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, membrii Comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite similare în noiembrie 2017.

Vizita membrilor Comisiei mediu și dezvoltare regională a Parlamentului în Regiunea de Dezvoltare Nord va avea loc în contextul proiectului „Platforma de schimb privind Paragrafele de Dezvoltare Regională în Acordurile de Asociere Georgia, Moldova și Ucraina”, cu suportul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), implementat de Agenția Germană de Cooperare Internațională (GIZ).

www.adrnord.md
Ataşamente:
10819_AGENDA.pdf