Nume
Parola
Vizualizări: 4619
Avocatul Poporului Mihail Cotorobai se arată profund decepţionat de modul în care a fost organizat procesul de votare peste hotarele ţării în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Chișinău, 15 Noiembrie 2016 — Avînd în vedere informația difuzată în mass-media și concluziile observatorilor naţionali şi internaţionali cu privire la imposibilitatea realizării efective a dreptului la vot de către mai mulți cetățeni aflați peste hotarele țării, Ombudsmanul consideră că autorităţile au eșuat în realizarea obligațiilor pozitive de a asigura exercitarea în mod efectiv de către moldovenii din diasporă a dreptului la vot garantat de Constituţia ţării prin articolul 38.

Dreptul de vot (…) nu constituie un privilegiu. În sec. XXI, într-un stat democratic, prezumția trebuie să fie în favoarea acordării acestui drept unui număr cât mai mare. (Marea Cameră, CEDO, 2012)

Mihail Cotorobai aminteşte de faptul că cele cinci principii fundamentale, care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Sufragiul universal înseamnă că fiecare persoană are dreptul de a alege şi de a fi ales. Obligaţia statului este de a eficientiza permanent procedura de vot astfel încât să asigure exercitarea fără de impedimente a acestui drept fundamental, se spune în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, elaborat de Comisia de la Veneţia. În acelaşi document se mai menţionează că „alegătorii trebuie să beneficieze în permanenţă de posibilitatea de a vota la o secţie de votare”.

În acest sens, ombudsmanul constată insuficienţa de acţiuni întreprinse în vederea asigurării dreptului la vot în mod egal tuturor cetăţenilor ţării, dar şi ale celor menite să perfecţioneze procesul de vot. Avocatul Poporului încurajează autorităţile să examineze posibilitatea modificării şi completării legislaţiei electorale pentru introducerea procedurii de vot prin corespondenţă sau a votului electronic.

Cât priveşte abaterile atestate de către observatorii naţionali şi internaţionali în turul doi de scrutin prezidenţial, Avocatul Poporului accentuează că nu este suficient ca procesul electoral stricto senso să conţină reguli adecvate patrimoniului electoral european: trebuie să fie garantată credibilitatea procesului electoral. Mai mult decât atât, alegătorul are dreptul la o evaluare corectă a rezultatelor scrutinului, iar statul este obligat să penalizeze orice fraudă electorală.