Nume
Parola
Vizualizări: 941
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat Decretul privind graţierea unor condamnaţi, familiile cărora au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara curentă
Chişinău, 30 Septembrie 2008 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a semnat Decretul privind graţierea unor condamnaţi, familiile cărora au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara curentă. Prin decretul prezidenţial, a fost aplicată graţierea în privinţa deţinuţilor Buzenco Adrian, locuitor al satului Criva, raionul Briceni, condamnat pentru comiterea jafului şi tîlhăriei, şi Rusu Ion, locuitor al satului Varatic, raionul Rîşcani, condamnat pentru însuşirea în proporţii deosebit de mari. Un argument justificativ pentru aplicarea graţierii în privinţa acestor persoane îl constituie faptul, că familiile lor au avut de suferit în urma inundaţiilor, casele au fost ruinate, iar loturile de pămînt - inundate şi roada distrusă. Graţierea este o măsură de clemenţă acordată individual şi constă în iertarea unui condamnat de executarea totală sau parţială a pedepsei, ori prin comutarea pedepsei în una mai uşoară. La examinarea cererilor de graţiere se iau în consideraţie caracterul şi gradul pericolului social al infracţiunii comise, personalitatea condamnatului, comportarea şi atitudinea lui faţă de muncă, participarea la activitatea organizaţiilor obşteşti în locurile de deţinere, termenul pedepsei executate, situaţia familială, atitudinea de cele săvîrşite, precum şi alte circumstanţe ce merită să fie luate în consideraţie. Acordarea graţierii revine atribuţiilor Preşedintelui Republicii Moldova în conformitate cu punctul e) din articolul 88 al Constituţiei Republicii Moldova. Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova