Nume
Parola
Vizualizări: 813
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a prezidat şedinţa privind pregătirea economiei naţionale pentru perioada toamnă-iarnă 2008-2009
Chişinău, 3 Octombrie 2008 — În cadrul şedinţei a fost examinată situaţia privind executarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.843 din 9 iulie 2008 „Cu privire la măsurile de pregătire a economiei naţionale şi sferei sociale pentru activitate în perioada de toamnă-iarnă 2008-2009”. Factorii de decizie au raportat despre măsurile întreprinse şi gradul de pregătire a sectoarelor economiei naţionale către sezonul de încălzire 2008-2009. Conform informaţiei prezentate de Prim-viceprim-ministrul, Ministrul Economiei şi a Comerţului, Igor Dodon, pînă la momentul actual au fost întreprinse toate măsurile necesare pentru ca întreprinderile din sistemul energetic să asigure consumatorii cu energie electrică, termică şi gaze naturale. Situaţia actuală din sectoarele electroenergetic, termoenergetic şi cel de aprovizionare cu gaze nu trezeşte îngrijorări, cu excepţia situaţiei create vis-a-vis de asigurarea cu energie termică în municipiul Chişinău, generată de problema actualizării tarifelor şi achitării datoriilor Primăriei faţă de S.A. „Termocom”. Igor Dodon a mai declarat că, în pofida scumpirii preţului de livrare a gazelor naturale de către furnizor stabilit pentru trimestrul IV 2008, tarifele pentru consumatorii finali nu vor fi majorate. Viceministrul Administraţiei Publice Locale, Sergiu Tatarov, a informat că instituţiile publice în teritoriu au fost aprovizionate cu carburanţi pentru asigurarea necesităţilor pe parcursul întregii perioade de încălzire în proporţie de cca 68 la sută. Totodată, Tatarov a subliniat că în raioanele Glodeni, Făleşti, Străşeni şi Ialoveni situaţia este îngrijorătoare, acestea raportînd despre aprovizionare către perioada de toamnă-iarnă 2008-2009 la nivel de 40%. Potrivit Directorului-adjunct al Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare pentru perioada toamna-iarna 2008-2009 sînt rezervate 20 mii tone de păcură şi 60 mii tone de cărbune. Ministrul Sănătăţii, Larisa Catrinici, a nominalizat raioanele Taraclia şi Ocniţa drept problematice din punct de vedere a pregătirii instituţiilor spitaliceşti către sezonul rece. Prim-ministrul a dispus examinarea situaţiei la faţa locului şi raportarea rezultatelor inspecţiei în termeni restrînşi. Informaţii detaliate au prezentat, de asemenea, ministrul Justiţiei, Vitalie Pîrlog, ministrul Culturii şi Turismului, Artur Cozma, viceministrul Apărării, Igor Malai, viceministrul Afacerilor Interne, Andrei Şumuleanschi, viceministrul Finanţelor, Nina Lupan, şeful Serviciului Grăniceri, Igor Colenov, Directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Vitalie Iurcu. Printre problemele abordate a fost menţionată, în special, cea a datoriilor instituţiilor publice faţă de furnizorii de resurse energetice. Preşedintele Consiliului municipal, Eduard Muşuc a informat că pînă la moment nu s-a ajuns la un numitor comun privind tarifele la energia termică, iar datoriile autorităţilor municipale faţă de S.A. „Termocom” au atins nivelul de 220 mln. lei. Totodată, Muşuc a menţionat, că în bugetul municipal au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 180 mln. lei destinate achitării compensaţiilor pentru agent termic unor categorii de beneficiari. Directorul Societăţii pe acţiuni „Termocom”, Dionisie Antocel, a confirmat că tarifele la energia termică nu au fost ajustate în termen, fapt care a condus la formarea unui deficit financiar în sumă de 270 mln. lei. În aceste condiţii întreprinderea a reuşit să îndeplinească lucrările de pregătire către sezonul de încălzire în proporţie de 57 la sută. Astfel, livrarea energiei termice în municipiul Chişinău nu poate fi începută în termen. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a menţionat, în context, că asigurarea funcţionării tuturor segmentelor economiei naţionale în regim normal în perioada de toamnă-iarnă trebuie să constituie o prioritate pe agenda autorităţilor atît la nivel central, cît şi la nivel local. Premierul a stabilit sarcini şi termene concrete autorităţilor de resort pentru asigurarea activităţii eficiente a economiei naţionale, asigurarea cu resurse energetice şi crearea condiţiilor adecvate de activitate în sezonul rece. Premierul a cerut consolidarea eforturilor comisiilor raionale şi convocarea în următoarele două săptămîni a şedinţelor similare în teritoriu cu participarea factorilor de decizie la nivel local. Serviciul de presă al Guvernului RM