Nume
Parola
Vizualizări: 85
CALM și ACoR în unison la București: „Bunăstarea statului depinde de dezvoltarea satului”
Chisinau, 27 Februarie 2025 — O delegație a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a participat la cea de-a 28-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR). Evenimentul s-a desfășurat la București, România.

Evenimentul a reunit circa 400 de autorități locale și centrale din România, dar și reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale din R. Moldova, Franța, Germania, Maroc, Turcia, Austria, Serbia și China.

Descentralizarea, consolidarea autonomiei locale, facilitarea accesului la fondurile naționale și europene, consolidarea parteneriatelor internaționale au fost printre principalele subiecte abordate în cadrul Adunării Generale a ACoR.

Președinta CALM, primara de Selemet, Cimișlia, Tatiana Badan, a vorbit despre necesitatea realizării unor reforme bine-gândite, consultate, care ar genera dezvoltarea comunităților.

„De obicei, reformele administrativ-teritoriale radicale sunt prezentate ca modalitate de a oferi cetățenilor servicii publice de mai bună calitate. Cu toate acestea, astfel de reforme, atunci când sunt impuse, prost pregătite, neconsultate adecvat și grăbite, nu numai că nu reușesc să îmbunătățească situația, ci pot dăuna și mai mult furnizării de servicii adecvate cetățenilor. Mai mult ca atât, în multe situații, unirea forțată a satelor, fără a se ține cont de specificul lor economic, social și cultural, a dus la diminuarea autonomiei locale și la o scădere a calității vieții. Noi credem că în rezultatul reformelor trebuie să aducem în sate aspectele pozitive ale vieții urbane, cum ar fi accesul la servicii publice, educație și tehnologie, fără ca acestea să-și piardă identitatea și valorile.”

Primarul satului Colibași, Cahul, vicepreședintele CALM, Ion Dolganiuc, a constat că specificul fiecărei țări participante la eveniment este diferit, dar esența problemelor APL este aceeași: probleme ce vizează descentralizarea, în primul rând cea financiară, consolidarea autonomiei locale etc.

„Încă o dată m-am convins de faptul că procesul decizional la nivel național trebuie să fie discutat cu APL, pentru că bunăstarea statului depinde de dezvoltarea satului. Dacă localitățile noastre se vor dezvolta și statul va arată cu totul altfel. Credem că orice problemă unde este vizată APL trebuie discutată pe larg și de găsit un consens. De asemenea, dacă facem o comparație cu realitățile din Polonia, România și alte țări membre ale UE, vom vedea cum se poate dezvolta o țară care face parte din această mare familie, pentru că realitățile din aceste țări se schimbă de la un an la altul.”

Primara satului Peresecina, Orhei, vicepreședintă a CALM, Valentina Buzu, a remarcat faptul că inclusiv datorită fondurilor europene, în România există multe oportunități de reparație a drumurilor locale. „În R. Moldova, deocamdată, nici un apel de proiect și nici un program de finanțare nu prevede dezvoltarea infrastructurii drumurilor locale, ceea ce constituie o problemă deoarece, după ce am realizat mai multe proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare, cetățenii își doresc drumuri renovate. Știm că Guvernul trebuie să facă față mai multor crize, inclusiv celei energetice, dar sperăm că măcar o parte din suportul financiar de 1.9 miliarde de euro, pe care UE îi oferă statului nostru, va fi direcționat pentru dezvoltarea comunităților. Știm că cetățenii își doresc nu doar pensii și salarii, dar și servicii publice de calitate, iar noi, cu bugete locale austere, fără fondurile europene, nu vom putea să dezvoltăm comunitățile.”

Primarul satului Sireți, Strășeni, vicepreședintele CALM, Leonid Boaghi, a rămas impresionat de faptul că la evenimentul de la București s-a pus accent pe necesitatea valorificării identității satelor. „Și noi trebuie să identificăm soluții pentru a păstra și a valorifica identitatea satelor noastre. De asemenea, am vorbit cu colegii primari de peste Prut despre posibilitățile lansării unor inițiative comune care ar putea fi susținute de Guvernul României.”

Primara comunei Cruzești, municipiul Chișinău, vicepreședintă a CALM, Violeta Crudu a remarcat calitatea dialogului instituționalizat dintre autoritățile publice locale și cele centrale din România. „ Particip pentru prima dată la un asemenea eveniment și m-a impresionat faptul că Prim-Ministrul, alături de Miniștrii din Guvernului României au venit cu soluții, cu propuneri foarte bune la problemele enunțate de primarii de comune. Am văzut cât de bine se înțeleg problemele satelor din România. Chiar dacă nu neapărat se vor găsi imediat soluții pentru toate problemele din mediul rural, deschiderea și felul în care au fost abordate acestea au fost de o înaltă calitate.”

Reprezentanții CALM au mulțumit colegilor din România pentru toată susținerea de care beneficiază APL-urile din R. Moldova, inclusiv la Comitetul European al Regiunilor și, în general, pentru tot suportul României acordat statului nostru.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă