Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 735 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1244
Chisinau, 1 Iunie 2009 — În scopul evitării impactului negativ al temperaturilor înalte asupra sănătăţii populaţiei în perioada de vară a anului 2009, Primăria Chişinău a elaborat un plan operativ de intervenţie în perioada estivală. Potrivit planului de măsuri, în cazul temperaturilor ridicate, în zonele aglomerate ale municipiului vor fi amplasate puncte medicale provizorii.
Vizualizări: 1249
Chisinau, 30 Mai 2009 — Concursul "Cel mai bun elev inovator" este organizat pentru a doua oară de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Universitatea "Academică", in parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, în competiţie fiind prezentate 114 lucrări realizate de către 120 elevi din toate zonele ţării, cu vîrsta medie de 15-16 ani. Prim-ministrul s-a arătat impresionată de lucrările prezentate de însăşi tinerii inovatori, în cadrul unei expoziţii organizate cu prilejul decernării premiilor în Concurs.

Vizualizări: 3148
29 Mai 2009 — Lumea este situată pe o bombă cu efect întîrziat a problemelor de ordin social, politic şi economic, alimentată de criza drepturilor omului la care asistăm, a declarat astăzi Secretarul General Amnesty International, Irene Khan, lansînd Raportul Amnesty International 2009: Starea drepturilor omului în lume. „Accentul pus doar pe criza economică duce la apariţia crizei drepturilor omului” a declarat Irene Khan.
Vizualizări: 1172
Chisinau, 28 Mai 2009 — Prim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanîi a avut astăzi o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată la Chişinău în vederea negocierii unui nou Program pentru Republica Moldova, după expirarea, la 4 mai curent, a Programului finanţat în baza Mecanismului de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (PRGF). Şeful misiunii FMI, Graeme Justice, a informat că Guvernul are opţiunea de a semna unul dintre două genuri de Program cu Fondul Monetar Internaţional.
Vizualizări: 1194
Chisinau, 25 Mai 2009 — În acest an în municipiul Chişinău vor fi create 72 de centre de bacalaureat, despre aceasta a informat astăzi în cadrul şedinţei operative de la Primărie, Tatiana Tverdohleb, şefa Direcţiei Generale Educaţie Tineret şi Sport. Examenele de bacalaureat vor fi susţinute în liceele unde elevii şi-au făcut studiile.
Vizualizări: 1243
22 Mai 2009 — În cadrul întrevederii cu Prim-ministrul Republicii Belarus, Serghei Sidorschi, Zinaida Greceanîi a exprimat interesul pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor economice bilaterale, al căror potenţial nu este exploatat la justa valoare. Printre direcţiile prioritare de colaborare au fost menţionate domeniul tehnologiilor informaţionale, cel investiţional, medicina şi farmaceutica, complexul agroindustrial, inclusiv vinificarea, producerea comună a mini-tehnicii agricole şi, în special, a fost discutată problema exportului producţiei agricole moldoveneşti în Belarus.
Vizualizări: 1189
22 Mai 2009 — Zinaida Greceanîi a apreciat reuniunea de astăzi drept o oportunitate de dialog pe marginea multor probleme importante, dialog bazat pe înţelegere şi respect reciproc între parteneri care ţin cont de interesele unul altuia, atît la nivel bilateral, cît şi multilateral. În cadrul summitului, participanţii au făcut un schimb de opinii privind criza financiară mondială şi impactului ei asupra sistemelor economico-financiare naţionale, convevnind asupra consolidării eforturilor pentru depăşirea efectelor negative ale crizei, iar deciziile adoptate în cadrul summitului sînt de natură să contribuie la realizarea acestui obiectiv.
Vizualizări: 1342
Chisinau, 21 Mai 2009 — Primăria Chişinău nu va elibera autorizaţie de construire pentru lucrările de reconstrucţie a sediului Parlamentului, pentru a nu confirma costurile exagerate ce urmează a fi cheltuite în acest sens. Despre aceasta a informat în cadrul unei conferinţe de presă primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Vizualizări: 1194
21 Mai 2009 — O delegaţie a Guvernului Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi s-a deplasat astăzi la Astana, Kazahstan, unde va participa la summitul şefilor de Guverne din statele membre ale Comunităţii Statelor Independente. Pe parcursul zilei de vineri, participanţii vor avea o întrevedere cu Preşedintele kazah Nursultan Nazarbayev, şi se vor întruni în şedinţă în format extins.
Vizualizări: 1226
Chisinau, 20 Mai 2009 — În cadrul realizării Planului de acţiuni pentru combaterea traficului ilicit de mărfuri, în zilele 11 – 17 mai 2009, au fost depistate 151 cazuri de trafic ilicit de mărfuri. În această perioadă Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat 8 cauze penale pe contrabandă cu mărfuri de larg consum, a verificat 125 depozite en-gros şi centre comerciale, au fost ridicate valori materiale în sumă de circa 4,1 milioane lei.