Nume
Parola
Vizualizări: 4435
5 milioane de euro din partea UE pentru susţinerea dezvoltării regionale în RM
23 Octombrie 2013 — Uniunea Europeană va aloca 5 milioane de euro pentru susţinerea dezvoltării regionale în RM. Astfel, la 17 octombrie 2013 a fost semnat un acord delegat dintre Uniunea Europeană şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ). Fondurile sunt acordate pentru sprijinirea activităţilor proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", care este în derulare din 2010. Perioada de implementare a co-finanţării oferite de UE este de 26 luni.

Beneficiarul proiectului este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, precum şi Consiliile şi Agenţiile de Dezvoltare Regională. Scopul iniţiativei este de a sprijini Republica Moldova în promovarea coeziunii sale economice, sociale şi teritoriale, cu accent pe dezvoltarea de politici, cadrul legal, instituţional şi de dezvoltare pentru o politică de dezvoltare eficientă pentru regiunile Moldovei.

Astfel, urmează a fi elaborate planuri sectoriale regionale pe 4 domenii: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică a clădirilor publice, drumuri locale şi regionale. În baza acestora, vor fi concepute fluxuri de fişe de proiecte viabile, adică portofolii de proiecte investiţionale, pregătite de finanţare, cu studii de fezabilitate elaborate. Portofoliile vor cuprinde 5 sectoare: apă şi canalizare, managementul deşeurilor solide, eficienţa energetică a clădirilor publice, drumuri locale şi regionale, precum şi dezvoltarea şi promovarea business-ului.

Prin aceste fluxuri de proiecte, se răspunde la necesitatea stringentă de a prezenta potenţialilor investitori concepte de proiecte viabile. Or, în urma analizelor proiectelor depuse în apelurile de propuneri pentru Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională, s-a constatat că autorităţile publice locale nu reuşesc de fiecare dată să convingă despre necesitatea acută unui anumit proiect şi impactul realizării lui pentru comunitate.

Se va pune accent pe proiecte mari, inter- şi intra-regionale, care să stimuleze cooperarea intercomunitară, adică prestarea în comun a serviciilor publice de localităţile învecinate.

Totodată, se va insista pe dezvoltarea capacităţilor APL-urilor şi CRD-urilor - oferirea de consultanţă, instruire, organizarea stagierilor, vizitelor de studiu.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" susţine administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale pe sectoarele: aprovizionarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi eficienţa energetică a edificiilor publice. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională. Suportul oferit este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională.

Proiectul este implementat de GIZ şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă