Vizualizări: 5867
În zilele de 8-9 decembrie, Ministrul Iurie Leancă va efectua o vizită la Bruxelles
7 Decembrie 2009 — În perioada 8-9 decembrie curent, o delegaţie a Republicii Moldova, condusă de dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, se va afla la Bruxelles, unde va participa la două importante evenimente politico-diplomatice.
Reuniunea Ministerială a Parteneriatului Estic care va avea loc pe data de 8 decembrie va examina primele rezultate înregistrate de această iniţiativă a Uniunii Europene. Şeful diplomaţiei moldoveneşti va relata despre evoluţiile implementării Parteneriatului Estic şi-şi va exprima viziunea privind căile de eficientizare a aplicării instrumentelor pe care le oferă proiectul respectiv.
În cea de-a doua zi, delegaţia Republicii Moldova va participa la conferinţa „UE – Balcanii Occidentali: să depăşim criza economică”, organizată de Comisia Europeană, la care sunt invitaţi Miniştrii de Externe din UE şi din ţările Europei de Sud-Est.
De asemenea, dl Iurie Leancă va participa la dezbaterile organizate de Centrul pentru Politici Europene din Bruxelles şi va avea întrevederi bilaterale cu omologi din ţările membre ale UE şi cu oficialităţi din cadrul instituţiilor europene.
Direcţia mass-media şi relaţii cu publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33