Nume
Parola
Vizualizări: 5878
Voluntarii salvatori din Ungheni vor putea face față situațiilor de urgență
13 Octombrie 2016 — De Ziua internațională pentru reducerea riscurilor de dezastre naturale, Primăria orașului Ungheni a organizat un eveniment, care a antrenat peste 37 voluntari salvatori, dintre care 24 femei și 13 bărbați, într-un exercițiu de instruire, desfășurat sub egida Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

”Este o inițiativă foarte bună de a organiza activități concrete de sensibilizare și pregătire a populației pentru a face față situațiilor de urgență. Ideea de a crea echipe de voluntari salvatori, din care fac parte, e una minunată. Tot azi am organizat un eveniment demonstrativ cu participarea pompierilor, pentru a-i învăța pe elevi cum sa se comporte în situații excepționale”, a afirmat Valentina Gontova, directoare adjunctă a Liceului Teoretic „A. Pușkin”.

Voluntarii salvatori au fost selectați în cadrul unei Campanii de recrutare, desfășurată în primăvara anului curent. Astfel, ei vor învăța cum să recunoască și să evalueze dezastrele, cum să implice cetățenii la prevenirea dezastrelor, cum să procedeze în situații de urgență și cum să acorde primul ajutor.

„Orașul Ungheni, ca și întreg teritoriul Republicii Moldova, poate fi afectat de hazarduri. Având deja o strategie sectorială locală de reducere a riscurilor de dezastre a orașului pentru 2016-2020, pentru noi e important să comunicăm cu oamenii, pentru ca ei să știe ce au de făcut pentru a preveni unele riscuri de dezastre, pentru a reduce pierderile provocate de aceste dezastre și, cel mai important, pentru a proteja viețile”, a accentuat Liliana Tincu, specialistă pe probleme investiționale din cadrul Primăriei orașului Ungheni.

Elaborarea Strategiei locale de reducere a riscurilor de dezastre, precum și evenimentul de implicare a voluntarilor au avut loc cu sprijinul proiectului „Reducerea riscurilor climatice și dezastrelor”, finanțat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Ziua de 13 octombrie a fost desemnată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (rezoluția nr. 64/200 din 21 decembrie 2009) ca Ziua internațională pentru reducerea riscurilor dezastrelor naturale.

Persoană de contact pentru mass-media:

Liliana Tincu, specialistă, Primăria orașului Ungheni, tel. 069230563.