Nume
Parola
Vizualizări: 6774
Sincere felicitări pentru veteranii celui de-al II-lea Război Mondial!
Falesti, Glodeni, 14 Mai 2010 — Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la iniţiativa şi cu suportul financiar al Reprezentanţei “Philip Morris Management Services B.V.” în Republica Moldova, a realizat proiectul „Suport pentru Veteranii celui de-al II-lea Război Mondial”.
În cadrul iniţiativei de caritate pe data de 13-14 mai a.c. au fost organizate mese festive pentru veteranii din raionul Făleşti şi raionul Glodeni. Veteranii care au participat la evenimente au fost felicitaţi respectuos cu ocazia Zilei Victoriei în cel de-al II-lea Război Mondial.
Cei care au trăit evenimentele tragice ale acelor vremuri au fost salutaţi şi felicitaţi călduros de către Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, dna Valentina Buliga, Şeful Reprezentanţei Philip Morris Management Services B.V. în Republica Moldova, dl Yevgen Kobets şi Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, dl Sorin Mereacre. De asemenea, reprezentanţii Consiliilor Raionale din Făleşti şi Glodeni au contribuit la organizarea evenimentelor.
„În numele meu personal, în numele ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi a generaţiilor mai tinere am adresat cele mai sincere cuvinte de recunoştinţă şi plecăciune cu prilejul celei de-a 65 aniversare de la Victoria în Cel de-al II-lea Război Mondial. Ziua Victoriei este asociată cu ziua păcii, a triumfului asupra războiului, precum şi a dîrzeniei, bărbăţiei şi curajului. Este datoria fiecăruia dintre noi să păstrăm vie amintirea eroilor care au luptat şi şi-au dat viaţa in acest Război crîncen. Acum, suntem solidari nu doar cu veteranii din Făleşti şi Glodeni ci şi cu veteranii rămaşi în viaţă din întreaga ţară”, a declarat Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova, dna Valentina Buliga.
La întrunirea cu veteranii din aceste două raioane au participat aproximativ 195 de Veterani al Celui de-al II-lea Război Mondial. Pe lingă masa festivă şi micul concert oferit de grupurile de artă locale, aceştia au primit drept semn de recunoştinţă cîte un pachet cu produse alimentare, iar cei care nu au putut să participe la eveniment au primit acest cadou la domiciliu.
„Sunt onorat să adresez sincere felicitări tuturor veteranilor celui de-al II-lea Război Mondial, dorindu-le sănătate şi multe bucurii de la copii, nepoţi şi strănepoţi. Buneii mei, care din păcate nu au ajuns să trăiască aceste clipe, au luptat ambii pe front şi îmi aduc aminte cum îmi povesteau despre acel cumplit război. Îmi sunt vii în memorie amintirile lor despre încercările grele prin care au trecut, inclusiv rănile de război care le-au lăsat sechele pentru toată viaţa. Mă bucur că Fundaţia Est-Europeană, pe care o reprezint, are ca unul din obiective promovarea conceptului de Responsabilitate Socială Corporativă, care ne permite să aducem celor aflaţi în dificultate măcar puţin din căldura sufletelor noastre. Consider că astfel de acţiuni sociale au un impact social semnificativ şi trebuie să continue”, a declarat Preşedintele Fundaţiei Est-Europene, dl Sorin Mereacre.
Aproximativ 660 de veterani au beneficiat de asistenţă în cadrul acestui proiect. Suma oferită de către Reprezentanţa “Philip Morris Management Services B.V.” în Republica Moldova pentru implementarea acestei iniţiative este de aproximativ 220 000 Lei Moldoveneşti.
„Activitatea corporativă de binefacere a companiei Philip Morris International, în primul rînd, este destinată celor care îndeosebi au nevoie de ajutor şi susţinere. În cea de-a 65-a aniversare a Marii Victorii cu deosebită atenţie şi recunoştinţă felicităm veteranii noştri în mai multe ţări, inclusiv şi în Republica Moldova. Noi nu uităm, ci mai mult, ne mândrim de eroismul şi vitejia poporului nostru. Această acţiune de caritate reprezintă doar o mică parte de recunoştinţă pentru ceea ce au săvîrşit buneii şi străbuneii noştri întru asigurarea unui viitor paşnic”, susţine Yevgen Kobets, Şeful Reprezentanţei „Philip Morris Management Services B.V.” în Republica Moldova.


Pentru detalii:
Carolina Blajin, Coordonator Programe / Comunicare, Fundaţia Est-Europeană tel: (+373-22) 235-343 ext. 118 sau e-mail: cblajin@eurasia.md
Tatiana Strătilă, Relaţii Corporative, Reprezentanţa “Philip Morris Management Services B.V.” în Republica Moldova, tel: (+373-22) 835-640, mob. (+373) 69 50 60 70 sau e-mail: Tatiana.Stratila@pmintl.com