2 Iunie 2009 — Răspunsul emis de Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, la scrisoare post-electorală expediată de Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin (pe data de 15 aprilie 2009) reliefează atitudinea statului american faţă de RM şi situaţia creată după alegerile parlamentare. Legitimitatea şubredă, împreună cu legalitatea compromisă, a guvernării comuniste, al “doilea tur” al alegerilor preşedintelui RM, aprofundarea efectelor nefaste ale crizei economice, intensificarea factorului rusesc şi contrabalansarea celui european extinde paleta de acţiune a SUA şi natura acţiunilor lor în raport cu Chişinăul. Ipoteza Nr. I (SUA au luat o atitudine neutră) Mesajul subsemnat de Hillary Clinton, dar nu de preşedintele american Obama şi nici măcar de vicepreşedintele american Biden (cu atribuţii primare în politica externă americană), denotă faptul că RM ar putea să lipsească din lista de priorităţi „europene” imediate ale Washingtonului (concetrat pe stabilitatea Balcanilor de Vest). Apelul părţii americane către guvernarea comunistă privind necesitatea investigării ample a cazurilor de violenţă care au succedat scrutinul din 5 aprilie denotă o anumită reticenţă faţă de eficienţa comisiei naţionale antrenate pentru examinarea dosarului revoltelor date. Pe de altă parte, această solicitare readuce în discuţie lipsa de “credibilitate a instituţiilor democratice”, care în viziunea oficialului american poate fi contracarată ca urmare a depistării şi pedepsirii celor implicaţi în tratamentul faţă de „persoanele reţinute, jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile”. Cu toate acestea, secretarul american de stat echilibrează tonul general al mesajului prin condamnarea violenţelor de la Chişinău şi aprecierea pozitivă a relatărilor părţii moldovene vizavi de alegeri şi cele întâmplate ulterior. Decăderea RM de pe agenda politicii americane regionale poate fi o consecinţă a incertitudinii politice de la Chişinău şi a nivelului mic de credibilitate şi legitimitate a actualei guvernări comuniste, în frunte cu V. Voronin. Aceasta ar putea fi şi cauza subsemnării mesajului nominalizat lui Voronin de către secretarul de stat, dar nu de oficialii americani de cel mai înalt rang (Obama sau Biden). Ipoteza Nr. II (Comuniştii cad în disgraţia SUA) Primele semnale ale unei posibile disgraţii din partea Washingtonului faţă de comunişti pot fi considerate vehiculaţiile purtătorilor de cuvânt neformali ai poziţiei americane, cum ar fi Vladimir Socor. Dacă urmărim ultimele comentarii ale principalului emiţător de mesaje occidentale pe teritoriul RM (V. Socor), atunci observăm o turnură radicală a conotaţiei afirmaţiilor adresate guvernării comuniste. Caracterul accidental al manifestării anti-comuniste a acestui reprezentant eminent al diplomaţiei publice occidentale este puţin probabil. Mai ales, reieşind din atitudinea loială constant exprimată anterior. De asemenea, potrivit experienţei anterioare (începând cu perioada revoluţiilor colorate), implicaţia mediatică a acestui exponent (considerat a fi de factură occidental) oglindeşte atitudinea „părinţilor lui spirituali”, care sunt reprezentanţi de Administraţia Casei Albe. De aceea, mesajul transmis de Clinton poate fi interpretat drept o continuare logică a demersurilor publice făcute de purtătorii de cuvânt americani. Din această perspectivă, scrisoarea este un semnal clar din partea Washingtonului, care detaşează în mod clar guvernarea comunistă de Republica Moldova. Astfel, SUA confirmă susţinerea reformelor democratice şi a aspiraţiilor europene ale RM în calitate de partener, în schimb din partea guvernării comuniste se cere în mod subtil responsabilitate pentru examinarea situaţiei electorale şi post-electorale. În acest context, difuzarea scrisorii părţii americane, în ajunului alegerii Preşedintelui RM (3 iunie), ar putea fi tratată drept susţinere şi promovare tacită a unor alegeri anticipate, vitale pentru o parte din opoziţie, dar şi pentru realizarea eficientă a procesului de integrare europeană. Ipoteza Nr. III (SUA „simpatizează” PCRM) Despre plauzibilitatea acestei ipoteze ne vorbeşte în primul rând faptul că preşedinţia actuală a publicat integral conţinutul scrisorii subsemnate de către Secretarul de Stat america, care de altfel, a făcut acest lucru din numele Preşedintelui Barack Obama (vezi siteul Preşedintelui RM). Or, comuniştii ar fi evitat să facă public anumite fragmente inconvenabile lor, ceea ce demonstrează compatibilitatea perfectă a mesajului lansat cu poziţia curentă a PCRM. În virtutea acestui scenariu pot fi prezentate ideile centrale ale scrisorii date. Prin urmare, nu se vorbeşte nimic despre legalitatea şi legitimitatea actualului preşedinte al RM, iar statul de drept este substituit cu afirmaţii de natură generală referitor la sprijinul democraţiei în RM. Problema falsificării alegerilor (probate de anumite organizaţii internaţionale, inclusiv şi de reprezentanţi ai societăţii civile tradiţional susţinuţi de Casa Albă etc.) şi cea a implicării presupuse a României în evenimentele post-electorale nu au fost evocate expres pentru a nu compromite UE, în calitate de partener strategic mondial şi România – partener strategic euroatlantic de ordin regional. În cele din urmă, partea americană a urmărit să ocolească unghiurilor controversate ale situaţiei din RM (fraudarea alegerilor, „mâna” României în înscenarea evenimentelor îndată după parlamentare etc.). Totodată au fost formulate recomandări ordinare în legătură cu starea democraţiei şi apartenenţa europeană a RM, dar şi specifice care corespund atitudinii general adoptate de actorii internaţionali occidentali referitoare la situaţia din perioada post-electorală. Motivul unei asemenea reacţii se înscrie în logica americană referitoare la interesele faţă de zona post-sovietică. Or, în realitate, SUA nu vede altă perspectivă pentru RM decât susţinerea timidă a comuniştilor pentru a nu permite degenerarea situaţiei din regiune, dar în mod prioritar pentru a nu pune în primejdie securitatea teritorială a Ucrainei, la fel slăbite de criza politica longevivă. Prin prisma relansării relaţiilor ruso-americane, SUA evită să irite Moscova pe marginea unor subiecte mai minore legate de RM. Mai ales că, Washingtonul este conştient de faptul că orice guvernare a RM, fie ea comunistă sau viceversa, va avea nevoie de susţinerea Occidentului. Cu atât mai mult, în situaţie de criză, guvernarea moldoveană este pusă în situaţia acceptării regulilor de joc impuse de partenerii occidentali pentru a putea obţine asistenţa corespunzătoare prin intermediul programelor de profil dezvoltate de Washington şi aliaţii lui (Millennium Challenge Corporation etc.). De aceea, în corespundere cu această ipoteză, factorii occidentali dau prioritate modelului evolutiv de depăşire a blocajului politic existent, chiar dacă din punctul de vedere al statului de drept şi al regulilor de funcţionare a statului democratic, comuniştii au trecut orice limită. Cât priveşte, comentariile şi imaginea proliferată de “purtătorii de cuvânt” ai Vestului (cum ar fi V. Socor), nu putem exclude posibila lor antrenare în acţiuni de sustragere a atenţiei de la manevrele intens derulate ale comuniştilor (neplăcuţi pentru Occident, dar susţinuţi din lipsă de alternativă reală) în direcţia obţinerii „votului de aur” din cadrul opoziţiei neomogene şi destul de fragile, pentru votul din 3 iunie 2009.