Nume
Parola
Vizualizări: 6230
Ziua Europei, celebrată la Edineț. Directorul ADR Nord, Maria Prisacari: Nevoia de solidaritate este mai actuală ca niciodată
Edineț, 21 Mai 2022 — Ziua Europei a fost marcată sâmbătă, 21 mai, la Edineț în cadrul Orășelului European amenajat în centrul localității. Cultura, proiectele și valorile europene au fost promovate de rând cu solidaritatea și pacea. Sute de oameni din nordul țării au avut ocazia să se informeze despre proiectele implementate în Republica Moldova din surse europene. Tinerii din regiune au aflat detalii despre programele de studii în țările din Uniunea Europeană.

La eveniment au participat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, reprezentanți ai Ambasadelor României, Germaniei și Suediei, consulul general al României la Bălți, ES Petrișor Dumitrescu, reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, autorități publice locale din nordul republicii, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și jurnaliști.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit la Edineț despre faptul că Uniunea Europeană este un proiect de pace și prosperitate, și că Parlamentul European a apreciat gestul de solidaritatea al moldovenilor față de refugiații ucraineni. Președintele Republicii Moldova a mai spus că Uniunea Europeană este un proiect de pace și prosperitate și că noi singuri trebuie să ne modernizăm țara, cu ajutorul Uniunii Europene.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, a spus că, în acest an, solidaritatea pentru pace este principalul mesaj al activităților planificate cu ocazia Zilei Europei. „Astăzi, mai mult ca oricând, valorile care stau la baza creării și activității Uniunii Europene – unitatea, solidaritatea, pacea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, în special a dreptului fundamental la viață – devin indispensabile. Războiul din țara vecină aduce pentru noi toți datoria personală de a proteja pacea”, a relevat ES Jānis Mažeiks.

În mesajul său de salut, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a vorbit despre beneficiile cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Totodată, directorul ADR Nord a menționat că, după doi ani de pandemie și, mai nou, în contextul regional actual, nevoia de solidaritate este mai actuală ca niciodată. „Uniunea Europeană și țările partenere ne sprijină de mult timp, oferindu-ne suport în implementarea proiectelor regionale. Cu suportul Uniunii Europene, ADR Nord implementează cinci proiecte de dezvoltare regională: trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și două proiecte de sporire a eficienței energetice, cu un buget total de circa 200 milioane de lei. Europa este un exemplu de corectitudine și un proiect de perspectivă, spre care comunitatea noastră aspiră", a spus șefa ADR Nord.

La rândul său, primarul de Edineț, Constantin Cojocaru, a menționat că Republica Moldova și Edineț sunt parte a spațiului european.

În piața principală din Edineț, unde a fost amenajat Orășelul European, a urmat un concert susținut de artiști locali acompaniați de Moldovan National Youth Orchestra. Bucătăria europeană a făcut parte din Orășelul European, care a găzduit, de asemenea, o serie de activități culturale și interactive pentru toată lumea, inclusiv pentru copii.

În nordul țării, evenimente adiționale pentru a marca Ziua Europei vor fi organizate la Soroca și Bălți, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții, autoritățile locale și rețeaua de Eurocluburi și Centre de Informare Europeană din întreaga țară.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, Ziua Europei a fost celebrată oficial pentru prima dată la 14 mai 2011, în municipiul Bălți.

www.adrnord.md