Vizualizări: 5809
Asociația SOMATO va crea o rețea de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități pshosociale
Chișinău, 26 Iulie 2017 — Asociația SOMATO, organizație ce activează în domeniul sănătății mintale timp de mai bine de 18 ani, va crea o rețea de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale.
În acest scop, Asociația SOMATO va derula un proiect, susținut financiar de Ambasada Finlandei la București. Proiectul a fost lansat la 1 iulie a.c. și urmează să se finalizeze la 1 mai 2018.
Proiectul urmărește formarea unei rețele ce va număra 12 lideri și experți din rândul persoanelor cu dizabilități psihosociale sau intelectuale. La finalul proiectului, aceștia vor fi capabili să promoveze drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale; să se implice și să sprijine autoritățile în elaborarea și promovarea unor acte legislative; să dezvolte bune practici pentru persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale.
Managerul proiectului,Andrei Esanu spune că pe durata celor zece luni de derulare a proiectului vor fi organizate conferințe, activități de instruire și de promovare a Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, activități de advocacy la nivel de autorități centrale. Vor fi elaborate și publicate materiale promoționale și de instruire pentru beneficiarii proiectului.
„Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 12 utilizatori din patru servicii-pilot instruiți ca experți, care vor forma rețeaua propriu-zisă, și 240 persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale din diferite servicii comunitare de sănătate mintală care vor fi implicate în sesiunile de informare”, spune Andrei Esanu.
În cadrul proiectului și al activităților de instruire va fi promovat conceptul de suport „De la egal-la-egal” și va fi pus accentul pe formarea abilităților de comunicare. O altă activitate prioritară din proiect va fi cea de advocacy și dialog politic cu exponenții autorităților centrale și locale.
Partenerii proiectului „Nimic pentru noi fără noi: crearea unei rețele de experți în drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale”, derulat de Asociația SOMATO sunt Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei; Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului; IP Trimbos Moldova; Centrele Comunitare de Sănătate Mintală din Soroca, Orhei, Cimișlia și Cahul.

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2301
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33