Vizualizări: 4823
Socialiştii solicită implicarea OSCE în procesul electoral din Moldova pentru a preveni falsificarea alegerilor
23 Octombrie 2014 — Astăzi, socialiştii au continuat acţiunile de protest împotriva guvernării, care încalcă flagrant drepturile constituţionale ale cetăţenilor cu privire la libertatea de exprimare şi participare la alegeri. Socialiştii îşi exprimă dezacordul categoric cu faptul că, recent, Guvernul nu doar a ignorat să mărească numărul de secţii de votare pentru cei 700 mii de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi în Rusia, ci a mai şi redus numărul acestora pînă la cinci. În acest mod, la fiecare secţie de votare, deschisă în Rusia, revin aproximativ 140 mii de cetăţeni ai RM, în timp ce capacitatea de trecere a fiecărei secţii este de cel mult 3 mii de cetăţeni în ziua scrutinului parlamentar.
După protestul de ieri din faţa sediului Guvernului, în rezultatul căruia Premierului i-a fost remisă o petiţie prin care se cere remedierea situaţiei pînă la 10 noiembrie, astăzi socialiştii au protestat în faţa sediului Misiunii OSCE şi au transmis şefului Misiunii OSCE în Moldova, dlui Michael Scanlan o adresare, în care se spune:
Şefului Misiunii OSCE în Moldova, dlui Michael Scanlan
Stimate domnule Scanlan!
Una din direcţiile de activitate a organizaţiei pe care o reprezentaţi prevede supravegherea modului de realizare a principalelor drepturi şi libertăţi ale omului, a funcţionării institutelor democratice în statele din Europa. În acest scop a fost creat şi funcţionează Biroul pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului, care asigură monitorizarea alegerilor în statele-membre ale OSCE, care ar trebui să se desfăşoare într-o manieră liberă, echitabilă şi democratică.
În ultimii ani, legislaţia electorală din Moldova a cunoscut o degradare puternică. Actuala guvernare, susţinută de mai puţin de 1/3 din populaţia ţării, a pregătit un teren benefic pentru tot felul de falsificări în cadrul viitoarelor alegeri, fapt despre care v-am mai informat anterior. Despre unele dintre acestea ţinem să vă reamintim.
1. După adoptarea legii cu privire la înlocuirea paşapoartelor de tip sovietic, care nu vor mai putea fi folosite pentru votare în cadrul apropiatului scrutin, 152 mii de deţinători ai unor astfel de acte de identitate au fost, practic, privaţi de dreptul la vot, deoarece mai multe dintre aceste persoane nu vor reuşi să obţină acte de identitate de tip nou.
2. Lipsa registrului electoral, ceea ce poate condiţiona votarea repetată, în special la secţiile de votare din străinătate, votarea „sufletelor moarte” etc.
3. Limitarea accesului opoziţiei la mijloacele de informare în masă, în special la televiziunea publică (postul de televiziune „Moldova 1”). De menţionat că, practic, toate posturile TV, accesibile în Moldova, se află sub controlul guvernării actuale.
4. Permisiunea pentru studenţi şi alţi elevi de a vota la orice secţie deschisă, indiferent de locul de trai şi viză de reşedinţă.
5. Permisiunea pentru cetăţenii ţării, aflaţi peste hotare, de a vota în decurs de două zile.
6. Implicarea resursei administrative a guvernării la viitoarele alegeri, coruperea alegătorilor şi influenţarea lucrătorilor din sfera bugetară.
7. Lipsa transparenţei în finanţarea partidelor de guvernare şi refuzul guvernării de a adopta legea cu privire la finanţarea partidelor.
8. Exercitarea presiunii asupra forţelor de opoziţie, în special prin intermediul retragerii imunităţii parlamentare, intentarea de dosare penal şi administrative, intimidarea, persecutarea activiştilor şi conducătorilor din teritorii ai partidelor de opoziţie,aplicarea masivă a tehnologiei “PR-ului negru”.
Cel mai recent exemplu îl constituie decizia Guvernului Moldovei cu privire la deschiderea secţiilor de votare peste hotarele ţării. Conform tuturor informaţiilor cu caracter deschis, marea majoritate a migranţilor muncitori moldoveni, într-un raport de aproximativ 70 la sută, muncesc pe teritoriul Federaţiei Ruse. Este un fapt confirmat prin transferurile băneşti, “partea leului” din acestea fiind expediate în Moldova din Rusia şi constituind peste 1,2 miliarde dolari SUA. În ciuda acestui fapt, din cele 95 de secţii de votare, preconizate pentru deschidere în afara ţării, doar 5 vor fi deschise pe teritoriul Federaţiei Ruse. În rezultat, spre deosebire de cetăţenii Moldovei, aflaţi în SUA, Canada şi statele Uniunii Europene, participarea cărora la votare va fi asigurată, doar 2% din cetăţenii moldoveni, aflaţi în Rusia, vor avea posibilitatea de a participa la scrutin.
Stimate dle Scanlan! Forţele, aflate la putere în Moldova şi care se autodefinesc drept „pro-europene”, în realitate comit o mulţime de acţiuni de discreditare a valorilor şi normelor europene, garantul cărora este organizaţia pe care o conduceţi. Atenţionîndu-vă asupra faptelor prezentate mai sus, vă solicităm cu insistenţă implicarea în procesul preelectoral din Moldova pentru a determina Guvernul ţării să deschidă, pe teritoriul Federaţiei Ruse, un număr de secţii de votare, proporţional cu numărul de cetăţeni ai Moldovei, aflaţi la muncă în acest stat. Dacă nu veţi face acest lucru, Partidul Socialiştilor şi întreg poporul Moldovei vor considera falsificarea alegerilor în Moldova drept un fapt deja realizat. În acest caz, pentru noi va fi inexplicabilă activitatea Biroului pentru Instituţiile Democratice şi Drepturile Omului OSCE în Moldova.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33