Nume
Parola
Vizualizări: 10646
Igor Dodon a participat la tradiţionala cursă de ciclism
17 Iunie 2012 — Astăzi la Chişinău a demarat ediţia a noua a Turneului traditional Internaţional "Cupa Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism”. La ora 11-30, în cadrul evenimentului sportiv, pe principala arteră a capitalei, s-a desfăşurat cursa tradiţională a cicliştilor amatori şi a invitaţilor de onoare, la care a participat Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Moldova, împreună cu fiul său de 9 ani Vladislav şi un grup de activişti din mişcarea de tineret “Garda Tînără”.

“Nu este prima dată cînd particip la astfel de evenimente. Îmi place ciclismul şi voi lua parte la asemenea acţiuni ori de cîte ori voi avea posibilitatea”, a spus Igor Dodon.

Turneul tradiţional internaţional "Cupa Preşedintelui Republicii Moldova la ciclism” se desfăşoară începînd cu anul 2004 şi, treptat, a devenit popular în mai multe ţări din Europa. La ediţia din acest an au participat echipele reprezentative de cadeţi şi junior din 10 ţări, din Europa de Vest şi CSI.