Nume
Parola
Vizualizări: 1820
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, l-a primit pe preşedintele Comitetului Executiv, Secretarul Executiv al CSI, Serghei Lebedev
Chişinău, 12 Noiembrie 2008 — În cursul întrevederii au fost discutate aspecte vizînd apropiata desfăşurare la Chişinău a reuniunii Şefilor de Guvern ai CSI. Serghei Lebedev şi Vladimir Voronin au efectuat un schimb de opinii pe marginea agendei Summit-ului Şefilor de Guvern ai CSI, care va include peste 30 de chestiuni. A fost evidenţiată însemnătatea aprobării Strategiei de Dezvoltare Economică a CSI pînă în anul 2020, a documentelor cu privire la priorităţile colaborării în domeniul transportului în perioada de pînă în anul 2020, precum şi privind complexul de măsuri pentru sporirea securităţii alimentare a ţărilor membre ale CSI. Secretarul Executiv al CSI, Serghei Lebedev, a menţionat nivelul înalt al pregătirii reuniunii Şefilor de Stat CSI de la Chişinău, accentîund existenţa tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea cu succes a summitului. Discuţiile au vizat şi chestiuni ce ţin de exercitarea de către ţara noastră, începînd cu 1 ianuarie 2009, a preşedinţiei în Comunitatea Statelor Independente. În acest sens s-a subliniat că Republica Moldova urmează să-şi formuleze priorităţile sale în realizarea preşedinţiei CSI în anul viitor, avînd în vedere deciziile adoptate la ultimul summit CSI de la Bişkek. Acestea printre altele prevăd că anul 2009 a fost declarat An al Tineretului în spaţiul Comunităţii şi că în anul care vine urmează să fie acordată o atenţie sporită soluţionării problemelor energetice ale ţărilor CSI. În context Serghei Lebedev a remarcat experienţa pozitivă deţinută de Republica Moldova în realizarea unui complex de măsuri consacrate Anului Tineretului, care va fi foarte utilă în organizarea activităţilor în cadrul Anului Tineretului pe întreg spaţiul CSI. Preşedintele Vladimir Voronin a exprimat disponibilitatea părţii moldoveneşti de a extinde experienţa vastă de organizare a unor ample acţiuni cu caracter politic, economic, social şi cultural de susţinere a tinerilor în cadrul întregii Comunităţi, ceea ce ar permite conjugarea eforturilor organelor de stat din ţările membre ale CSI în vederea asigurării unor condiţii adecvate dezvoltării armonioase a generaţiei tinere. Şeful statului a subliniat intenţia autorităţilor moldoveneşti de a întreprinde toate acţiunile necesare pentru realizarea cu succes a atribuţiilor care le vor reveni în cadrul exercitării preşedinţiei CSI. Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova