Nume
Parola
Vizualizări: 5883
La un pahar şi-a omorît colegul
19 Martie 2010 — Recent, Judecătoria r-lui Taraclia a condamnat un bărbat la 8 ani închisoare pentru omor intenţionat.

Potrivit procurorilor, bărbatul în vîrstă de 56 ani s-a înţeles cu un coleg de muncă să-i vîndă o bicicletă.

Seara, cînd s-au întîlnit colegul acestuia i-a dat banii pentru bicicletă, după care au hotărît să sărbătorească afacerea şi au consumat o cantitate considerabilă de băuturi alcoolice.

Fiind în stare de ebrietate avansată făptaşul a refuzat să-i mai vîndă colegului bunul promis şi i-a aplicat cu furie o lovitură cu un briceag în regiunea gîtului, victima a decedat pe loc.

Infractorul a aruncat cadavrul într-un rezervor din curtea casei sale şi l-a acoperit, iar apoi a betonat fundul bazinului şi l-a umplut cu apă.

Sentinţa cu drept de apel în modul stabilit de lege.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale