Vizualizări: 5949
Primele rezultate în cadrul proiectului „Câștigăm cînd Reciclăm”
Bălți, 13 Aprilie 2016 — În perioada 14-25 martie 2016 în incinta Asociației „Caroma Nord” cu suportul Corpului Păcii în Moldova au fost organizate seminare de instruire ecologică.
Douăzeci și șase de elevi din șase instituții ale municipiului Bălți, au luat cunoștință despre managementul deșeurilor, cum are loc reciclarea hîrtiei și a plasticului și de ce este atît de important să reciclam!
Elevii-formatori, care au participat la instruire, împreună cu voluntarii de la ”Școala Verde”, au continuat seminarele despre reciclare pentru colegii lor. Astfel aproximativ 500 de elevi au fost informați despre faptul că reciclarea joacă un rol foarte important în protecția mediului, că prin acest proces sunt recuperate substanțe care odată ajunse în mediul înconjurător afectează stratul de ozon și încălzirea globală, sănătatea umană, flora și fauna.
Tot în cadrul seminarelor elevii au fost încurajați să participe activ la Concursul „Câștigăm cînd Reciclăm”, care a început la 25 martie curent între cele 8 școli participante în proiect, pentru colectare de plastic, hârtie și carton.
Containerele pentru materialele reciclabile au fost instalate în fiecare școală pentru a oferi elevilor și comunității în general o oportunitate practică de a recicla.
Timp de două săptămîni am obținut următoarele rezultate:
L.T. ”G. Coșbuc” - 1300 kg de hârtie;
L.T. ”D. Cantemir” - 310 de kg de hârtie și 70 de kg de plastic;
Gimnaziul Singureni -160 de kg de plastic;
L.T.R. ”I. Creangă” - 250 de kg de hârtie.
În total au fost colectate 1.8 tonne de hârtie și 290 de kg de plastic.
Concursul „Câștigăm cînd Reciclăm” a fost lansat la 25 martie și se va încheia la 25 mai 2016. Fiecare școală participantă urmează să primească diplome și un premiu bănesc pentru materialul reciclat.
Acest proiect este primul pas în implicarea elevilor și a comunității în reutilizarea și reciclarea deșeurilor, o fereastră către un mediu curat și un viitor mai sănătos.
Proiectul „Câștigăm cînd Reciclăm” se desfășoară în parteneriat cu două întreprinderi din Bălți: „Sarob Productions” și „FinPlast-Prim”, care s-au asociat cu Centrul de Resurse pentru Educație Ecologică “Școala Verde” pentru a susține activități ce vizează educaţia şi conştientizarea publicului.
Misiunea Centrului de Resurse pentru Educație Ecologică “Școala Verde” este promovarea și facilitarea cetățeniei active la nivel local, în deosebi a tinerilor în protecția mediului și ecologie. Scopurile și obiectivele acestui proiect reflectă misiunea organizației de a implica tinerii și liderii locali în materie de educație și reciclare practică care este în prezent esențiale pentru mediu.

Autor: AO "Caroma Nord"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33