Nume
Parola
Vizualizări: 12469
Mesaj cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorilor din domeniul construcțiilor
Bălți, 9 August 2012 — Mult stimaţi colegi și lucrători din domeniul construcțiilor,

Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez cele mai sincere felicitări şi realizări de succes în activitatea pe care o profesaţi, de Ziua profesională a lucrătorilor din domeniul construcțiilor, marcată, tradițional, în a doua duminică a lunii august.

Întrucît activitatea constructorilor, arhitecţilor, proiectanţilor, designerilor, lucrătorilor din industria materialelor de construcţii este esențială pentru dezvoltarea și prosperarea unei țări, consider că aportul Dumneavoastră în acest sens merită aprecierile cele mai înalte.

Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă, domeniul construcțiilor reprezintă un sector foarte important al economiei naţionale, care aduce un aport considerabil la dezvoltarea Republicii Moldova.

Cu ocazia acestei Sărbători frumoase, Agenția de Dezvoltare Regională Nord exprimă mulţumiri și înaltă apreciere celor care trudesc în domeniul construcțiilor. Vă adresăm cele mai frumoase urări de bine. Vă dorim mari realizări în plan profesional, împlinirea tuturor aspiraţiilor, sănătate, prosperitate şi bucurii în familiile Dumneavoastră!

Cu înaltă considerațiune,
Ion BODRUG,
Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord