Nume
Parola
Vizualizări: 1674
Modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor în R. Moldova sunt la început de cale!
Chişinău, 20 Octombrie 2008 — Al doilea an consecutiv, în Republica Moldova este marcată Ziua Internaţională a Soluţionării Conflictului. Acest eveniment este organizat cu scopul promovării metodelor alternative de soluţionare a conflictelor. Medierea este una dintre acestea şi reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane – mediatorul. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Soluţionării Conflictului, mediatorii din cadrul Institutului de Reforme Penale (IRP) vor desfăşura în perioada 16-23 octombrie, 25 workshop-uri în instituţiile de învăţămînt superior din Chişinău, Bălţi şi Cahul. La 23 octombrie, şirul de acţiuni va fi încheat cu distribuirea materialelor informative despre mediere, în cadrul Judecătoriilor şi Procuraturilor din municipiul Chişinău. Scopul acestor acţiuni este de a promova medierea ca metodă alternativă în soluţionarea conflictelor. În Republica Moldova, medierea este practicată din 2005, cînd IRP a iniţiat activităţi de mediere în mun. Chişinău, raioanul Ungheni şi Cahul. În anul 2007, acestea au fost extinse în municipiul Bălţi, raioanul Teleneşti şi Făleşti. Pînă în prezent, mediatorii din cadrul IRP au mediat 282 de conflicte penale. În 70% din cazuri, victima şi făptuitorul au semnat acorduri de împăcare, fapt care a condus la încetarea procesului penal. Cu toate că, în întreaga lume, mediere este o practică bine definită de peste 20 de ani, în Republica Moldova, Legea cu privire la mediere a fost adoptată în iunie 2007. Actul normativ prevede dreptul de a beneficia de serviciile unui mediator plătit de stat, în cazul medierii în cauzele penale de la unu ianuarie 2009. Alte modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor sunt: facilitarea, negocirea, arbitrajul şi concilierea. Existenţa unui număr atît de mare de mijloace alternative de rezolvare a disputelor denotă multiplele dezavantaje ale procedurii litigioase. Fiind mai puţin formale decît căile litigioase, aceste tehnici de soluţionare a conflictelor în afara sălii de judecată cîştigă noi adepţi, întrucat părţile îşi realizează interesele, soluţiile fiind durabile, costurile semnificativ mai reduse, iar procedura confidenţială. Ziua Soluţionării Conflictului a fost adoptată de Consiliul director al Asociaţiei pentru Soluţionarea Conflictului (ASC) din Washington în octombrie 2005. Potrivit rezoluţiei ASC, în fiecare a treia joi a lunii octombrie este marcată Ziua Soluţionării Conflictului. Institutul de Reforme Penale MD 2001 Chişinău str. M. Lomonosov 33 Tel/fax: +373 22 72 24 45 www.irp.md Persoană de contact: Cristina Beldiga