Nume
Parola
Vizualizări: 4407
Promo-LEX va monitoriza alegerile locale din vara 2011
Chisinau, 20 Aprilie 2011 — Asociația Promo-LEX, în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, Coaliţia 2009, lansează efortul de monitorizare a alegerilor locale generale din 5 iunie 2011. Promo-LEX continuă monitorizarea alegerilor din R. Moldova în scopul sporirii încrederii cetăţenilor în procesele electorale, informării imparţiale despre campania electorală şi administrarea alegerilor, și contribuirii la promovarea unor alegeri libere şi corecte.

“Este primordial să determinăm tendințele acestei campanii comparativ cu campaniile electorale precedente pentru a vedea evoluția sau involuția legislației electorale, comportamentului diferitor concurenți electorali şi corectitudinea acestui proces”, a declarat C. Cirimpei, coordonator de rețea în cadrul efortului de monitorizare.

Efortul de monitorizare va implica la nivel național, 40 observatori pe termen lung în fiecare circumscripţie electorală și circa 700 observatori pe termen scurt care vor monitoriza procesul în zilele scrutinului. Activitatea tuturor observatorilor este coordonată de o echipă centrală, care, de asemenea, asigură analiza constatărilor observatorilor și instruirea acestora în domeniul procedurilor electorale şi caracterului non-părtinitor şi independent al efortului de monitorizare. Observatorii vor raporta constatările într-o formă standardizată, în baza observării directe, întâlnirilor cu interlocutori şi consultarea documentelor oficiale. Promo-LEX va desfăşura în anumite circumscripții electorale, operațiuni speciale: Numărarea în paralel a voturilor (PVT), Numărarea rapidă statistică (Quick Count) calitativă, precum şi observarea în ziua alegerilor prin intermediul echipelor mobile.

Efortul de monitorizare Promo-LEX este un program nepărtinitor și urmărește creșterea încrederii alegătorilor în procesul electoral, indiferent de cine din concurenți obține victorie. Totodată, în urma constatărilor observatorilor, efortul de monitorizare va sublinia tendințele procesului electoral și, în caz de necesitate va enunța îngrijorări. Acestea din urmă vor servi pentru elaborarea unui set de recomandări menite să contribuie la îmbunătăţirea proceselor electorale şi creşterea încrederii publicului în alegeri.

Publicaţiile eforturilor de monitorizare Promo-LEX anterioare sunt disponibile pe www.promolex.md

Asociaţia Promo-LEX este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit, axată pe promovarea în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, a valorilor democratice şi a standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. Efortul de monitorizare Promo-LEX va beneficia de asistenţă tehnică şi financiară din partea Institutului Naţional Democratic (NDI) Moldova.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Carolina Bondarciuc, Ofiţer de relaţii cu publicul
Tel: (22) 450024, GSM: 069637849, e-mail: pr@promolex.md