Nume
Parola
Vizualizări: 1182
Agenția USAID sprijină creșterea eficienței și transparenței sistemului de achiziții publice din Moldova în contextul parcursului european al țării
Chișinău, 16 Septembrie 2024 — În perioada 9-13 septembrie, programul USAID Comunitatea Mea a organizat trei ateliere regionale pe tema achizițiilor publice, menite să abordeze provocările cu care se confruntă autoritățile publice locale din Republica Moldova, în special în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Evenimentele au reunit primăriile partenere ale programului, oferindu-le participanților oportunitatea de a discuta acest subiect sensibil și de a adresa întrebări reprezentanților Ministerului Finanțelor, inclusiv doamnei Victoria Belous, Ministru al Finanțelor al Republicii Moldova, domnului Radu Marian, Președintele Comisiei Economie, Buget și Finanțe, precum și reprezentanților Curții de Conturi, Inspectoratului de Control Financiar de Stat și experților naționali și regionali invitați.

În cadrul a două paneluri interactive, s-au discutat importanța transparenței și eficienței în achizițiile publice, precum și necesitatea consolidării capacităților personalului implicat în procesul de achiziții publice. Ultimul aspect îndeosebi rămâne a fi un obiectiv important, dar și o provocare continuă pentru autoritățile locale. Printre provocările discutate s-au numărat și necesitatea descentralizării, procedurile complexe și excesiv birocratizate, dificultățile în evaluarea ofertelor și problema modificărilor neprevăzute ale contractelor. În acest context, atât reprezentanții primăriilor, cât și cei ai Ministerului Finanțelor au subliniat nevoia de reforme, cu accent pe o mai bună planificare și divizare a proiectelor, pentru a evita ajustările costisitoare de preț.

Vorbind despre provocările existente, Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, doamna Victoria Belous, a menționat despre planurile Guvernului de a dezvolta un sistem informațional unic centralizat, care va contribui la creșterea eficienței și transparenței în achizițiile publice: „Avem o practică de efectuare a achizițiilor publice, avem și câteva sisteme informaționale. Ceea ce deja apare imperios este de a ajusta sistemul de achiziții. [...] Ne-am asumat în calitate de minister și am obținut și suport financiar pentru ca să creăm un nou sistem pe platforma de achiziții publice, dar acest lucru va fi făcut în comunicarea și consultarea tuturor partenerilor și persoanelor care urmează să acceseze acest sistem informațional de stat pentru ca acesta să fie comod și ușor în utilizare”.

Parcursul european îi dictează Republicii Moldova alinierea practicilor locale la standardele Uniunii Europene în toate etapele procesului de achiziții publice la nivel local, precum și facilitarea unei colaborări și comunicări eficiente între instituțiile publice pentru a implementa un sistem de monitorizare continuă, de a identifica și evalua la timp posibilele riscuri, și de a gestiona eficient procesul de achiziții publice.

În contextul armonizării legislației locale cu practicile UE, Ministerul Finanțelor în persoana domnului Sergiu Căinăreanu, Șeful Direcției Achiziții Publice din cadrul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, a informat autoritățile locale despre acțiunile imediat următoare pe care Ministerul le va întreprinde pentru a asigura alinierea cadrului legal la cerințele UE: „Un punct esențial este pregătirea unei noi legi privind achizițiile publice, care va transpune Directiva 24 a UE (Directiva 2014/24/UE) și va oferi facilități autorităților locale, simplificând procedurile pentru pragurile de achiziții. Proiectul de lege va fi supus consultărilor publice în octombrie, iar Ministerul încurajează implicarea activă a tuturor părților interesate pentru îmbunătățirea textului final.”

De asemenea, în cadrul atelierelor participanții au avut ocazia să afle despre experiența organizațiilor societății civile din Letonia în monitorizarea achizițiilor publice, precum și despre beneficiile pe care le-au obținut autoritățile locale și antreprenorii odată cu aderarea la UE.

Cei interesați de subiect pot urmări înregistrarea ultimului atelier din această serie aici: https://shorturl.at/5eU4j

Informații despre organizator:
Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni. În prezent, Programul Comunitatea Mea colaborează cu 123 de primării și localități din întreaga țară, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru îmbunătățirea serviciilor publice locale, implicarea cetățenilor în guvernarea locală și implementarea instrumentelor de creștere a veniturilor locale.