Nume
Parola
Vizualizări: 5399
A apărut nr. 3 (24) / 2020 al Buletinului Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!”
Chișinău, 27 Octombrie 2020 — Din sumarul acestei ediţiei:
• Scriem și ne exprimăm corect în perioada electorală despre domeniul dizabilității – Fiecare om este în primul rând o personalitate, chiar dacă poate avea necesități specifice. În comunicare, atrage atenția în primul rând la om, nu la dizabilitatea acestuia.

• Broșură pentru părinți„Cum le vorbim copiilor despre dizabilitate?” – Fiecare copil, la un moment dat, poate să-și pună întrebarea „De ce în societate sunt oameni mai deosebiți, care se mișcă, aud, văd sau comunică diferit de ceilalți?”. Aici rolul părintelui ar fi să nu mascheze problema, să nu fugă de ea, dar să-i explice copilului totul așa cum este, cu vorbe simple, dar clare pentru el.

• INTERVIU: Irina Strătilă, juristă, manageră de programe educaționale, „Certipro Education” (Timișoara, România) – Mi-aș dori ca în această eră a tehnologiei să se găsească o soluție tehnică prin care și nevăzătorii să poată alege liber și secret persoanele, care ulterior să-i reprezinte în organele decizionale. O astfel de soluție, după părerea mea, ar fi votul electronic.

• Apelul Public al Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte care îndeamnă candidații la funcția de Președinte al Republicii Moldova să participe la dezbateri electorale – Considerăm că, în vederea asigurării unei competiții electorale bazate pe egalitatea șanselor, precum și în interesul suprem al alegătorilor de a-și forma o opinie informată cu privire la concurenți, participarea tuturor candidaților sau a persoanelor de încredere ale acestora în cadrul dezbaterilor electorale este imperativă!

• APEL PUBLIC Organizațiile societății civile, Consiliul pentru Egalitate și Consiliul de Presă solicită concurenților electorali și susținătorilor acestora să nu utilizeze discursul de ură, iar instituțiile media să prevină răspândirea acestui tip de discurs

Buletinul Informativ „Pro Accesibilitate! Pro Incluziune! Pro Democraţie!” este o publicaţie care apare începând din anul 2015 şi care îşi propune să devină o tribună de lobby și advocacy al comunității persoanelor cu dizabilități și oferă tuturor celor interesați o imagine de ansamblu asupra necesităților speciale și a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din Republica Moldova. Buletinul informativ îşi propune să faciliteze procesul de comunicare cu autorităţile şi societatea civilă pentru a spori gradul de accesibilitate, incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a promova un comportament pro-activ al acestora în viața comunitară.

Pentru informații suplimentare: Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com

Această publicație a fost finanțată de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile din publicație aparțin autorului şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.