Nume
Parola
Vizualizări: 835
Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu ministrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri din România, Constantin Niţă
Chişinău, 29 Ianuarie 2009 — Aflat la Chişinău în prima sa vizită în calitate de ministru al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, s-a întîlnit, astăzi, cu Prim-ministrul Republicii Moldova Zinaida Greceanîi. La întrevedere au participat reprezentanţii Ministerului - secretarul de stat Gheorghe Marin, directorul general Mircea Toader, precum şi Ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte cu privire la cooperarea bilaterală între Republica Moldova şi România, fiind menţionată tendinţa pozitivă înregistrată în ultimii ani în relaţiile comercial-economice între cele două state. Totodată, părţile s-au exprimat pentru extinderea acestora, în special, în contextul conformării de către Republica Moldova standardelor UE. Părţile au abordat tema crizei economice mondiale, fiind menţionată importanţa coordonării acţiunilor, în vederea aplicării unor măsuri eficiente de diminuare a impactului crizei asupra sistemelor economico-financiare naţionale, inclusiv în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare economică şi integrare europeană între Republica Moldova şi România. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a felicitat ministrul cu investirea în funcţie, exprimîndu-şi speranţa că noul Guvern al României va contribui la dezvoltarea continuă a colaborării economice şi schimbului comercial între ţările noastre. Totodată, prin intermediul ministrului Niţă, Zinaida Greceanîi a transmis omologului său român Emil Boc un mesaj referitor la necesitatea urgentării deschiderii punctului internaţional de frontieră Lipcani-Rădăuţi, menţionînd că partea moldavă a îndeplinit toate măsurile convenite la nivel bilateral pentru realizarea acestui proiect. Premierul moldovean a reiterat obiectivul principal al Guvernului Republicii Moldova pentru integrarea europeană şi a subliniat că calea integrării europene este ireversibilă pentru ţara noastră, iar experienţa României, care deja a parcurs această cale, este foarte importantă. La rîndul său, ministrul român a menţionat că Guvernul României apreciază aspiraţiile Republicii Moldova pentru integrare în UE şi este dispus să acorde toată susţinerea la acest capitol. Oficialul a mai spus că şi România este interesată în schimbul de experienţa cu autorităţile de la Chişinău, referindu-se la recentele reforme economice şi fiscale de liberalizare care au fost implementate în Republica Moldova. Serviciul de presă al Guvernului