Nume
Parola
Vizualizări: 1588
Marele naist Gheorghe Zamfir va cânta la Chişinău de Ziua Limbii Române
Chişinău, 28 August 2008 — Duminică, 31 august, de Ziua Limbii Române, Primăria municipiului Chişinău organizează un spectacol de amploare, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care va începe la ora 17.00 şi se va încheia aproape de miezul nopţii. Invitatul special al sărbătorii este maestrul Gheorghe Zamfir, care va fi susţinut de orchestra „Lăutarii” dirijată de Nicolae Botgros. În seara de 31 august vor mai evolua orchestra „Mugurel” cu Ana Barbu, Olga Ciolacu, Mihai Ciobanu, Maria Sarabaş, Silvia Grădinaru, Constantin Rotaru. De asemenea, în concertul dedicat sărbătorii „Limba Noastră cea Română” vor cânta Natalia Barbu, Geta Burlacu, Iurie Sadovnic, Adrian Ursu, Catharsis, Pavel Stratan, Studio One, Cătălin Josan şi alţii. În Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, începând cu ora 10.00, se va desfăşura un program pentru copii, iar la ora 14.00 va avea loc un program artistic cu participarea orchestrei municipale a fraţilor Advahov împreună cu Zinaida Julea, Doina Sulac, Igor Cuciuc. Duminică, 31 august, la ora 12.00, la Biblioteca Naţională va avea loc deschiderea Salonului Internaţional de Carte, iar la ora 15.00, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” vor fi vernisate Saloanele Moldovei 2008 – expoziţie – concurs de artă plastică organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova în colaborare cu Inspectoratul pentru Cultură Bacău (România). Direcţia Relaţii Publice, Primăria mun. Chişinău 28.08.2008 Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 83, MD-2012, Chişinău, Republica Moldova Tel: (+373 22) 20-17-07; Fax: (+373 22) 20-17-08, E-mail: drp@pmc.md