Vizualizări: 4011
Zece localități din Republica Moldova vor găzdui dezbaterile publice pe subiectul reformei administrativ-teritoriale
2 Decembrie 2021 — ”Turul de informare: Dialog pentru transformare” – cu acest generic se lansează campania de informare și dezbateri publice privind reforma administrativ-teritorială, organizată în zece localități ale țării de către programul Comunitatea Mea. Startul campaniei va fi dat pe 2 decembrie, în comuna Sîngereii Noi, raionul Sîngerei.
”Turul de informare: Dialog pentru transformare” se va desfășura în perioada 2 – 22 decembrie 2021. Este vorba de o amplă campanie de informare cu privire la reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, în cadrul căreia vor fi discutate posibile scenarii de reformare, riscuri și beneficii, care vor fi abordate sub diferite aspecte, în special social și economic.
Cele 10 localități, în care va ajunge caravana ”Turul de informare: Dialog pentru transformare”, au fost selectate în baza unui concurs public, în funcție de motivarea și disponibilitatea acestora de a găzdui evenimentul. Astfel, gazdele turului au devenit: comuna Sîngereii Noi și satul Dumbrăvița din raionul Sîngerei, municipiul Edineț, satul Cărbuna din raionul Ialoveni, satul Sireți din raionul Strășeni, satul Ciuciuleni din raionul Hîncești, satul Hîrbovăț din raionul Anenii Noi, satul Feștelița din raionul Ștefan-Vodă, satul Pleșeni din raionul Centemir și comuna Pîrlița din raionul Ungheni.
Fiecare din cele 10 localități va fi gazda unei runde de dezbateri, la care vor fi invitați reprezentanți ai Administrației Publice Locale, ai societății civile, experți în domeniu, dar și localnici, care vor vorbi despre problemele cu care se confruntă în comunitate, posibile scenarii de reformare și perspective de dezvoltare. Dezbaterile vor fi moderate de către jurnalista Valentina Ursu.
În cadrul dezbaterilor va fi difuzat și un documentar, realizat în cadrul proiectului și care vine să expună, pe scurt, opiniile unor primari, exemple de implementare a proiectelor în comunități, probleme și vocea cetățenilor. Totodată, filmul include opiniile mai multor experți care vorbesc despre impactul social și economic al reformei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Campania de informare se va încheia cu o conferință internațională dedicată reformei de descentralizare. Evenimentul, în cadrul căruia vor fi invitați reprezentații autorităților centrale și locale, dar și experți naționali și internaționali, este planificat pentru începutul anului 2022.
Campania de informare și dezbateri publice privind reforma administrativ-teritorială este realizată de către Programul Comunitatea Mea, finanțat de USAID Moldova și implementat de IREX.

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33