Nume
Parola
Vizualizări: 4224
91 kilometri de rețea de apeduct și 30 kilometri de drum, construite de către ADR Sud
Regiunea de Sud, 19 Ianuarie 2015 — La 18 decembrie 2014, Agenția de Dezvoltare Regională Sud a celebrat 5 ani de la fondare, aniversare serbată în cadrul ședinței festive a Consiliului Regional de Dezvoltare Sud. În cadrul ședinței, directorul Agenției, dna Culeșov Maria, a prezentat auditoriului realizările instituției în decursul a 5 ani de activitate, în implementarea politicii de dezvoltare regională.
În perioada 2010-2014 au fost aprobate spre finanțare 20 de proiecte de dezvoltare regională. Dintre acestea, 11 au fost finalizate, iar 9 se află în curs de implementare. 16 proiecte sunt finanțate din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR, costul total fiind de 331,36 mil. lei. Alte 4 proiecte sunt finanțate din sursele GIZ Moldova, avînd un cost total de 70,168 mil. lei.
La capitolul proiecte de modernizare, reabilitare sau extindere a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, Agenția a finalizat 3 proiecte, iar 4 proiecte se află în curs de implementare. În cadrul acestor proiecte a fost construită 90, 91 km de rețea de apeduct și 12, 57 km de canalizare în suma totală de 31.4 mil lei.
În domeniul construcție, reabilitare și modernizare a drumurilor regionale și locale, au fost finalizate 6 proiecte iar 4 proiecte sunt în curs de implementare.În cadrul acestor proiecte a fost renovat/construit 29,46 km de drum, din care 16,34 km în variantă de asfalt iar 13,12 km în varianta de pietriș, cu valoarea totală de 66.7 mil lei.
Agenția a implementat cu succes 1 proiect ce ține de gestionarea eficientă a deșeurilor, în sumă totală de 14.2 mil lei, în cadrul căruia 8 întreprinderi municipale au fost dotate cu tehnică și utilaj necesar pentru colectarea selectivă a deșeurilor (autospeciale, buldozere, containere, prese pentru balotat ș.a.).
Un proiect grandios finalizat și implementat cu succes ce ține de sporirea atractivității turistice este Centrul pentru Tineret și Sport din orașul Căușeni ,în valoare totală de 32.3 mil lei. Un alt proiect ce ține de domeniul dat este Lacul Sărat din orașul Cahul, care la moment se află în proces de implementare.
În anul 2014, ADR Sud a valorificat suma cea mai mare de mijloace financiare de 59,808 mln lei comparativ cu anii precedenți ( anul 2011 – 43,630 mln lei, anul 2012 – 41,440 mln lei, 2013 - 56,375 mln lei).