Nume
Parola
Vizualizări: 3946
Apel al Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal către toţi tinerii din Republica Moldova
1 Aprilie 2009 — După 20 de ani de tranziţie spre democraţie şi economie de piaţă, Republica Moldova a devenit cel mai sărac şi cel mai corupt stat din Europa. În toţi aceşti ani s-au perindat la putere reprezentanţi ai nomenclaturii sovietice care nu au făcut altceva decât să se îmbogăţească, iar majoritatea populaţiei republicii trăieşte astăzi în sărăcie şi umilinţă. Generaţia tânără a fost educată în spiritul adevărului istoric şi este pregătită să facă Schimbarea. Din 2007 şi până în prezent Partidul Liberal a demonstrat în municipiul Chişinău că lucrează în interesul cetăţeanului şi al statului. O echipă de oameni tineri şi competenţi, împreună cu primarul general Dorin Chirtoacă au reuşit să pună bazele unei administraţii corecte în municipiul Chişinău, aflată în serviciul omului simplu. Suntem convinşi de faptul că la alegerile din 5 aprilie Schimbarea spre bine se poate realiza în toată republica. Avem certitudinea că tinerii niciodată nu vor vota pentru un regim comunist sau pentru sateliţii acestuia, pentru că ei pot face diferenţa şi pentru că îşi doresc un viitor european, locuri de muncă bine remunerate, condiţii decente de trai la noi acasă. Trebuie să conştientizăm că de votul fiecăruia dintre noi depinde viitorul nostru şi al Republicii Moldova. Nouă ne aparţine viitorul. Tocmai din acest motiv considerăm că de opţiunea tinerilor trebuie să ţină cont şi oamenii în vârstă. Să convingem rudele, apropiaţii, cunoscuţii, vecinii, colegii că anume noi suntem cei care o dată la patru ani decidem soarta Republicii Moldova. Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal face apel către toţi tinerii din Republica Moldova ca la 5 aprilie să dea dovadă de responsabilitate şi de maturitate şi să participe la vot. Prin participarea masivă a cetăţenilor, dar mai ales a tinerilor la votul de duminică vom schimba esenţial destinul Republicii Moldova, vom contribui la democratizarea şi integrarea ei în Uniunea Europeană. Aşa să ne ajute Dumnezeu! 1 aprilie 2009