Nume
Parola
Vizualizări: 4032
Şi sediul Partidului Liberal din Şoldăneşti a fost ţinta unui atac
20 Martie 2009 — În noaptea de 19 spre 20 martie curent, sediul Partidului Liberal din centrul raional Şoldăneşti, situat în strada Păcii, nr.11, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste, care au rupt drapelele Uniunii Europene şi Partidului Liberal, iar cel al Republicii Moldova a fost furat. Preşedintele Filialei PL din Şoldăneşti Leonid Paierele a declarat că în aceeaşi noapte afişele electorale ale Partidului Liberal de pe panoul montat în centrul oraşului au fost distruse, iar deasupra lor au fost lipite afişele comuniştilor. Leonid Paierele a menţionat faptul că, deşi pe panoul din Şoldăneşti erau afişele electorale ale mai multor partide, numai cele ale Partidului Liberal au fost distruse şi acoperite cu secera şi ciocanul comuniştilor. „Presupunem că şi drapelele arborate pe peretele sediului PL din Şoldăneşti tot de către comunişti au fost vandalizate. Am depus o plângere la poliţie, iar mâine voi merge la CEC, cu cererea de a fi cercetate aceste acţiuni ilegale ale comuniştilor şi de sancţionare a lor”, a declarat preşedintele Filialei PL din Şoldăneşti. Amintim că în noaptea de 18 spre 19 martie sediul PL din Chişinău, situat în strada Bucureşti, nr. 87 a fost ţinta unui atac similar de vandalizare. PL condamnă aceste acţiuni de vandalizare a sediilor sale, de distrugere a simbolurilor Republicii Moldova, Uniunii Europene şi Partidului Liberal şi de intimidare a membrilor şi simpatizanţilor PL. PL face apel către toţi cetăţenii republicii să dea riposta celor care încearcă să dezbine societatea la alegerile din 5 aprilie. 20 martie Departamentul de Comunicare al PL