Nume
Parola
Vizualizări: 1405
Prim ministrul Zinaida Greceanîi a participat astăzi la inaugurarea noului an de studii la Universitatea Tehnică din Republica Moldova.
30 August 2008 — Premierul a menţionat, în discursul de felicitare, că activitatea nobilă a Universităţii Tehnice a fost şi este foarte apreciată de către conducerea Republicii Moldova, deoarece în cei 44 de ani de activitate, universitatea a pregătit pentru economia naţională peste 60 mii de specialişti valoroşi. Zinaida Greceanîi a mai spus că „tineretul reprezintă prioritatea numărul unu pentru guvernarea actuală, deaceea au fost întreprinse mai multe acţiuni de susţinere a studenţilor şi a tinerilor specialişti, printre care se numără majorarea cu 30 la sută a numărului locurilor finanţate din contul bugetului, lansarea iniţiativei de susţinere a afacerilor iniţiate de tineri, majorarea burselor nominale, etc. „Este foarte important să sporim capacitatea instituţională prin intermediul instruirii specialiştilor din domeniul tehnic în cadrul unor programe moderne, tehnologii avansate şi management, precum şi măsuri menite să contribuie la sporirea productivităţii sectorului real”, a mai spus Primul ministru. Rectorul Universităţii Tehnice, Ion Bostan, a precizat că în anul curent numărul studenţilor care studiază la Universitatea tehnică a fost majorat pînă la 25 de mii, dintre care peste 4600 de studenţi la anul I. Anul trecut la UTM studiau 22 de mii de tineri. Corpul profesoral al instituţiei este compus din peste 450 de profesori, doctori în ştiinţe tehnice, doctori habilitaţi. Rectorul a mai spus că pentru etapa actuală în care se află Moldova este foarte important să-şi instruiască ingineri tineri şi talentaţi, care să contribuie la realizarea tuturor scopurilor ţării şi să reuşească să transforme ţara într-un stat european dezvoltat. Serviciul de presă al Guvernului