Nume
Parola
Vizualizări: 4976
Inițiativele comunitare, sprijinite de autorități și parteneri, au dat roade la Dondușeni
Dondulşeni, 24 Iulie 2013 — Mai mule persoane publice din țară s-au aflat luni într-o vizită de lucru în comunitățile raionului Dondușeni, unde au fost renovate spații publice, a fost deschis un Centru de sănătate și au fost demarate lucrările de reabilitare a celui mai mare parc din Moldova.

În satul Corbu, Dondușeni, printr-un efort comun al comunității și partenerilor a fost renovat sistemul de încălzire al gimnaziului și reparată sala de sport, iar la festivitatea de încheiere a acestor lucrări au participat Președintele PLDM, Vlad Filat, Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, și Viceministrul Sănătății, Octavian Grama.

În satul Țaul, la fel în prezența sătenilor și a oaspeților, a fost deschis, după o reconstrucție capitală, Centrul de Sănătate care va oferi servicii pentru aproape 12 mii de cetăţeni din patru localităţi ale raionului Donduşeni.

„Îmi pun mari speranţe că în satul Ţaul se vor naşte mai mulţi copii sănătoşi. Vă îndemn să susţineţi proiectele demarate de primarul satului, pentru că şi datorită lui s-a deschis acest centru. Să ne unim eforturile și să facem ca satul Ţaul să devină unul din cele mai frumoase din Moldova”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

De asemenea, la Țaul au fost demarate lucrările de reabilitare a Monumentului istorico-arhitectural „Conacul Pommer” şi a drumului de acces la Parcul Dendrologic Ţaul, cel mai mare parc din Republica Moldova. Recent, prin votul Parlamentului, monumentul de arhitectură peisagistică Parcul Ţaul din localitatea cu acelaşi nume din raionul Donduşeni a fost transmis în gestiunea Primăriei satului Ţaul.