Nume
Parola
Vizualizări: 49
Proiect de revitalizare urbană la Ialoveni: Teatrul Verde va fi conectat cu sectorul Centru printr-o zonă pietonală și infrastructură modernizată
29 Iulie 2024 — Teatrul Verde din orașul Ialoveni va fi conectat cu sectorul Centru prin intermediul unei zone pietonale, a unei piste pentru bicicliști, dar și a unui drum de asfalt în două sensuri. Toate acestea vor fi posibile grație unui proiect de revitalizare urbană, care va fi implementat de ADR Centru, cu susținere financiară din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Astăzi, 29 iulie a.c., Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Primăria orașului Ialoveni și Nisprofcon S.R.L., au semnat contractul de antrepriză pentru realizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea albiei râului Ișnovăț cu redarea destinației pentru odihnă activă în sector". Totodată, a fost încheiat și contractul cu responsabilul tehnic pe acest proiect, care va monitoriza executarea calitativă a lucrărilor planificate la Ialoveni.

Acțiunile prevăzute în cadrul proiectului țin de construcția unei zone pietonale și de agrement cu bănci de odihnă și iluminat public stradal, construcția zonei pentru bicicliști, amenajarea a cel puțin 30 de locuri de parcare, în vederea interconectării sectorului Centru cu zona de recreere construită recent, la fel cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul ADR Centru. Rezultalele proiectului prevăd și construcția unui drum de asfalt cu două benzi din sectorul degradat către Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă" și Grădinița-creșă „Regina Maria".

Prin executarea activităților planificate se urmărește asigurarea sectorului vechi al orașului cu spațiu de agrement amenajat și adaptat necesităților localnicilor, dar și îmbunătățirea situației de mediu prin reabilitarea albiei râului Ișnovăț.

Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 15 142 487.20 lei, în timp ce costul serviciilor de supraveghere tehnică este egal cu 102 211.79 lei. Proiectul va fi finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, și cofinanțat de Primăria Ialoveni și Consiliul raional Ialoveni.