Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 027 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4423
15 August 2013 — Recent, un grup de specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru au participat la o ședință de lucru în cadrul proiectului ”Apeduct de grup pentru alimentarea cu apă a 12 localități, r-nul Ungheni” Etapa I din cadrul proiectului ”12000 cetățeni aprovizionați cu apă potabilă în 12 localități”. La întrunire au participat Victor Caun, Șef Serviciu Managementul Proiectelor (MDRC), Ion Frunza și Marina Gîra, specialiști în elaborarea implementarea și monitorizarea proiectelor din cadrul ADR Centru.
Vizualizări: 14049
15 August 2013 — Preşedintele PSRM, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul RM, Igor Dodon, a avut o întrevedere astăzi, 15 august 2013 cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Islamice Iran în Ucraina şi în Republica Moldova Akbar Hasemi Aliabadi. La întrevedere au fost prezenţi şefii celor mai mari agenţii informaţionale publice, posturi de televiziune, precum şi reprezentanţi ai mass-media din Iran.

Vizualizări: 12066
15 August 2013 — În perioada 13-14 august 2013, membrii grupului de lucru pentru elaborarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională pentru 2014-2020 au participat la un atelier dedicat mecanismului de funcționare și oportunităților oferite în cadrul Instrumentului European de Vecinătate.

Evenimentul a fost organizat de Cancelaria de Stat, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor (MDRC), cu sprijinul proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Vizualizări: 7859
Spațiul virtual, 14 August 2013 — Fundaţia „Educaţie pentru Democraţie” din Polonia, în cadrul programului RITA, în parteneriat cu Alianța Centrelor Comunitare de Acces la Informație și Instruire din Moldova au înmînat certificatele electronice celor 39 absolvenți care au finalizat cu success de e-learning „Școala Liderului Comunitar”.

Instruire la distanță s-a desfășurat pe platforma de colaborare internaţională www.
Vizualizări: 10823
Chişinău, 14 August 2013 — Consiliul de Presă din Republica Moldova face apel către jurnalişti şi instituţiile mass-media să manifeste un comportament profesionist în reflectarea mediatică a accidentelor rutiere, respectând normele deontologice care interzic difuzarea detaliilor morbide ale acestora. Totodată, Consiliul de Presă cere serviciilor de presă ale instituţiilor publice care difuzează fotografii sau imagini video de la accidentele rutiere, catastrofele naturale sau de la locul comiterii unor crime să asigure protecţia efectivă a victimelor acestora.
Vizualizări: 6703
Chişinău, 14 August 2013 — Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, s-a întâlnit cu viceministrul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei al Republicii Populare Chineze, Liu Lihua. Întrevederea are loc în cadrul vizitei în China a delegaţiei moldoveneşti conduse de vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu.
Vizualizări: 2605
Băhrinești, Florești, 13 August 2013 — Primăria Băhrinești a organizat evenimentul festiv de inaugurare a casei de cultură din localitate. Agenția de Dezvoltare Regională Nord a contribuit la renovarea edificiului de cultură prin implementarea proiectului de dezvoltare regională „Intersecții culturale”, proiect ce se înscrie în prioritatea 3 a Strategiei de Dezvoltare Regională Nord - îmbunătățirea factorilor de mediu și a atractivității turistice.
Vizualizări: 6921
Chişinău, 13 August 2013 — Vicepreşedintle Corporaţiei pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN-Europa), Nigel Hickson, întreprinde, în perioada 12-14 august, o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul s-a întâlnit astăzi cu viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitalie Tarlev, reprezentanţi ai sectorului privat din domeniul TIC şi ai societăţii civile.
Vizualizări: 7854
Balti, 13 August 2013 — Incubatorul de Inovare Nord din mun. Bălţi administrat de către Universitatea de Stat Alecu Russo, anunţă concurs cu privire la selectarea viitorilor rezidenţi pentru participarea la concursul proiectelor de inovare şi transfer tehnologic pentru anul 2014.
Vizualizări: 6454
Chișinău, 12 August 2013 — Pe 12 august 2013, la Chișinău, Camera de Comerț și Industrie a Moldovei și Bursa Universală de Mărfuri din Belarus (BUM) au semnat un Acord de colaborare, cu scopul de a facilita inițierea parteneriatelor de afaceri dintre întreprinzătorii celor două state și a contribui la dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-belaruse.
Gheorghe Cucu, președintele CCI a Moldovei a accentuat interesul oamenilor de afaceri de la noi din țară față de Belarus.