Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 055 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3637
30 Noiembrie 2009 — Juridic, relaţiile contractuale pe care le-a stabilit Republica Moldova în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) nu contravin, în linii mari, angajamentelor pe care şi le-a asumat Chişinăul în raport cu Bruxelles. Totuşi, avansarea dialogului privind aderarea la Uniunea Europeană va impune Chişinăul să îşi definească clar poziţia sa faţă de CSI, în special, faţă de Federaţia Rusă.
Vizualizări: 5152
Chisinau, 30 Noiembrie 2009 — Primăria municipiului Chişinău invită toţi chişinăuienii şi oaspeţii capitalei la lansarea manifestărilor consacrate Sărbătorilor de iarnă. De asemenea, lansăm o invitaţie autorităţilor publice centrale, liderilor politici şi deputaţilor din toate fracţiunile parlamentare să vină mâine, marţi, 1 decembrie a.

Vizualizări: 13163
30 Noiembrie 2009 — Viceprim-ministrul Iurie Leancă, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va conduce delegaţia Republicii Moldova la lucrările celui de-al XVII-lea Consiliu de Miniştri al OSCE, care se va desfăşura în perioada 1-2 decembrie 2009 la Atena, Republica Elenă.

Reuniunea anuală a Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre OSCE oferă prilejul de a pune în discuţie subiectele majore aflate pe agenda organizaţiei, o atenţie deosebită fiind acordată mecanismelor de asigurare şi consolidare a securităţii pe continentul european.
Vizualizări: 6801
30 Noiembrie 2009 — Noul Guvern al Republicii Moldova trebuie să ia măsuri decisive pentru a stopa tortura şi maltratarea în custodia poliţiei, declară Amnesty International într-un document lansat astăzi, 30 noiembrie 2009. Raportul “Tortura şi maltratarea aplicate de poliţie: este încă “ceva normal” în Moldova” marchează faptul că abuzurile comise de poliţie în timpul evenimentelor din aprilie constituie o confirmare a existenţei unor probleme sistemice grave în Moldova, ce au dus la apariţia unui climat de impunitate general.
Vizualizări: 11613
Chisinau, 30 Noiembrie 2009 — Procuratura Generală a expediat în adresa ministerelor Justiţiei şi Educaţiei două sesizări prin care a solicitat lichidarea urgentă a încălcărilor de lege care împiedică buna desfăşurare a procesului educaţional.

Grave încălcări au fost constatate în procesul de asigurare a dreptului la învăţătură, la această concluzie au ajuns procurorii, după ce au generalizat starea respectarea drepturilor copilului în instituţiile de educaţie preşcolară şi şcolarizarea copiilor de 7-16 ani, inclusiv a copiilor romi.
Vizualizări: 3347
Condriţa, 30 Noiembrie 2009 — O acţiune comunitară, cu genericul „Ne jucăm şi creştem Oameni Mari!”, a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi compania „MOLDCELL” pentru copiii de 5-6 ani din satul Condriţa, municipiul Chişinău.
Vizualizări: 9924
Chisinau, 30 Noiembrie 2009 — Aproximativ doua kilograme de aur de provenienta dubioasa au fost depistate si ridicate de catre ofiterii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei din doua magazine specializate situate in nordul tarii.

Este vorba despre unitatea comerciala "Morteanu" din orasul Falesti, unde au fost gasite peste 600 de articole din aur in cantitate de circa un kilogram si jumatate.
Vizualizări: 11075
30 Noiembrie 2009 — Filmul artistic „ARRIVEDERCI” semnat de regizorul Valeriu Jereghi a înscris în lista sa de distincţii încă un premiu. De această dată este Premiul Absolut al Festivalului Internaţional de Film din Salerno, Italia, în secţiunea de mediametraje (filme cu durată de până la o oră).
Vizualizări: 5469
30 Noiembrie 2009 — Grupul de iniţiativă al campaniei de petiţionare “Vrem TVR Chişinău” colecteză semnături pentru petiţia cu acelaşi nume, la Bucureşti şi Chişinău, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2009.

Grupul de iniţiativă al campaniei de petiţionare “Vrem TVR Chişinau” au lansat la 19 noiembrie o petiţie online prin care solicitau conducerii TVR şi autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău deschiderea unui studio teritorial al TVR la Chişinău.
Vizualizări: 5787
29 Noiembrie 2009 — Amnesty International Moldova, Winrock Moldova, LaStrada şi HomoDiversus Pro au desfăşurat astăzi o acţiune de flash mob, cu scopul de a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei. Totodată, participanţii au îndemnat trecătorii să semneze o petiţie pentru lichidarea tuturor barierelor în calea realizării dreptului la educaţie a fetelor din Tadjikistan.