Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 12 104 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4179
Chişinău, 30 Mai 2009 — Evenimentul este dedicat copiilor şi tinerilor - viitorul nostru comun - şi va avea ca scop celebrarea celor mai mici ca noi într-un mod educativ şi distractiv. Vor fi organizate jocuri interactive, concursuri sportive şi de pictură, vor fi oferite o mulţime de premii, iar tinerii vizitatori vor avea posibilitatea să afle totul despre activitatea Băncii Mondiale în Moldova.
Vizualizări: 3475
Chisinau, 30 Mai 2009 — Concursul "Cel mai bun elev inovator" este organizat pentru a doua oară de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Universitatea "Academică", in parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, în competiţie fiind prezentate 114 lucrări realizate de către 120 elevi din toate zonele ţării, cu vîrsta medie de 15-16 ani.
Prim-ministrul s-a arătat impresionată de lucrările prezentate de însăşi tinerii inovatori, în cadrul unei expoziţii organizate cu prilejul decernării premiilor în Concurs.
Vizualizări: 4280
Chisinau, 30 Mai 2009 — ONG Serviciu pentru Pace, membru a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, ce se desfăşoară în perioada 29 mai – 5 iunie 2009 va realiza 2 activităţi sociale ce vor implica voluntari din Republica Moldova şi din Marea Britanie.
Prima activitate:
Denumire: “Ce frumoasă e copilăria”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copiilor
Vedete implicate:
Ion Raţă şi Mihai Budurin (Formaţia “Catharsis”), împreună cu familiile lor, Georgeta Voinovan, împreună cu fiica sa de 6 ani şi Valeria Gamzina, de la Fabrica de staruri.
Vizualizări: 3976
Chisinau, 30 Mai 2009 — La 1 iunie 2009, de Ziua Internaţională a Copiilor, Asociaţia Obştească „Pro Cetăţean Activ” în colaborare cu Biblioteca Publică „Ştefan cel Mare” va organiza o sărbătoare pentru copii cu genericul „Copilărie, Vis, Culoare”.
Manifestaţia va începe la orele 11.
Vizualizări: 10065
29 Mai 2009 — La 28 mai 2009, la Madrid, s-au desfăşurat consultări consulare la nivel de directori ai departamentelor consulare ale Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Spaniei, care se încadrează în eforturile depuse de ţara noastră în diversificarea formelor de acordare a asistenţei cetăţenilor moldoveni aflaţi în străinătate.
Subiectul de bază al consultărilor l-au constituit dificultăţile întâmpinate de către conaţionalii noştri pe teritoriul Spaniei şi identificarea modalităţilor de soluţionare a acestora.
Vizualizări: 9809
Chisinau, 29 Mai 2009 — Curtea de Conturi a examinat, în cadrul şedinţei plenare din 29 mai 2009, rezultatele controlului asupra corectitudinii şi legalităţii adoptării deciziilor de restituire a TVA de către Serviciul Fiscal de Stat în anul 2008. La şedinţă au participat persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului Finanţelor şi Serviciului Fiscal de Stat.
Vizualizări: 5955
29 Mai 2009 — Lumea este situată pe o bombă cu efect întîrziat a problemelor de ordin social, politic şi economic, alimentată de criza drepturilor omului la care asistăm, a declarat astăzi Secretarul General Amnesty International, Irene Khan, lansînd Raportul Amnesty International 2009: Starea drepturilor omului în lume.
„Accentul pus doar pe criza economică duce la apariţia crizei drepturilor omului” a declarat Irene Khan.
Vizualizări: 11362
29 Mai 2009 — Respingerea candidaturilor comuniste pentru fotoliul de Preşedinte oferă opoziţiei posibilitatea de a se revanşa pentru evenimentele monstruoase post-electorale din RM, dar şi pentru falsificarea scrutinului per ansamblu. Deşi, aparent actuala opoziţie parlamentară are o poziţie consolidată, ca urmare a anticipatelor starea lucrurilor se poate schimba radical, în defavoare unor anumite formaţiuni.
Vizualizări: 5333
Nisporeni, 29 Mai 2009 — Cîteva personalităţi din domeniul artei, spectacolului şi sportului, originare din raionul Nisporeni, însoţiţi de oficiali, reprezentanţi ai agenţiilor de dezvoltare şi ai administraţiei publice locale, s-au aflat la grădiniţa „Povestea” din Nisporeni pentru a-i îndemna pe adulţi să ajute copiii „să crească OAMENI MARI”, în cadrul unei iniţiative de promovare a Educaţiei pentru Toţi.
Pictorul Timotei Bătrînu, actorul Anatol Palagniuc şi gimnastele Axenia Lupaşcu, Nina Popuşoi, Mihaela Gheciu şi Corina Burdujan au comunicat cu copiii şi au participat la activităţi comune cu adulţii şi părinţii, vorbind, cu exemple din propria biografie, despre importanţa educaţiei timpurii a copiilor.
Vizualizări: 3358
Chisinau, 28 Mai 2009 — Prim-ministrul în exerciţiu Zinaida Greceanîi a avut astăzi o întrevedere cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată la Chişinău în vederea negocierii unui nou Program pentru Republica Moldova, după expirarea, la 4 mai curent, a Programului finanţat în baza Mecanismului de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (PRGF).
Şeful misiunii FMI, Graeme Justice, a informat că Guvernul are opţiunea de a semna unul dintre două genuri de Program cu Fondul Monetar Internaţional.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2539
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1684
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 752
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1373
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
