Nume
Parola
Vizualizări: 64
Pavel Rusu despre amalgamarea forțată: „Am susținut parcursul european al țării, dar acum ne simțim pedepsiți”
1 Septembrie 2026 — Comunitatea din Oxentea, Dubăsari, se opune procesului de amalgamare normativă impus de autorități. Localitatea are instituții funcționale, o populație stabilă și resurse economice proprii, iar oamenii nu acceptă să-și piardă administrația locală.

Primarul Pavel Rusu explică faptul că încă de la primele consultări pentru amalgamarea voluntară, oamenii au respins această idee. „Ni s-a oferit doar o singură variantă, ceea ce nu poate fi numit voluntar. Înțelegerea era deja făcută, iar noi trebuia doar să fim de acord”, a declarat alesul local. La Oxentea, consultările s-au transformat în simple audieri: „Au venit, au spus ce au decis, au făcut procesul verbal, iar noi doar am organizat oamenii. Nu a fost o consultare reală.”

Pavel Rusu a explicat că Oxentea are toate instituțiile locale active: grădiniță, școală, casă de cultură cu ansambluri și aproximativ 400 de copii. „Suntem o localitate vie, cu agenți economici, o filială de fabrică și un resort turistic. Bugetul nostru este în creștere. De ce să cedăm administrația când ne putem dezvolta singuri?”, întreabă primarul.

Refuzul amalgamării are și rădăcini istorice. În perioada colhozului, Oxentea era marginalizată față de localitatea vecină, fără infrastructură și fără implicare în administrare. „Oamenii nu mai vor să fie tratați ca în trecut, doar ca forță de muncă, fără drept de decizie.”

Primăria a primit notificări cu termene foarte scurte: între 17 și 23 august trebuiau organizate consultări și audiere publică. „Am fost luați prin surprindere. Totul s-a făcut în grabă, fără timp pentru discuții reale cu oamenii”, a constatat Pavel Rusu.

Oxentea este o localitate cu viziune pro-europeană, unde partidele de dreapta au obținut majoritatea voturilor. „Am susținut parcursul european al țării, dar acum ne simțim pedepsiți. Nimeni nu a spus în campanie că unitățile administrativ-teritoriale vor fi lichidate. Oamenii se întreabă dacă nu cumva ne-am făcut-o cu mâna noastră”, a afirmat primarul. Alesul local a avertizat că dezamăgirea ar putea schimba opțiunile politice ale comunității la viitoarele alegeri.

Primarul respinge acuzațiile că edilii se opun reformei doar pentru a-și păstra funcțiile. „La Oxentea avem doar cinci funcționari, fără mașină de serviciu, fără specialiști pe achiziții sau fonduri. Ne descurcăm cu resurse limitate. Nu e vorba de fotolii, ci de faptul că nimeni nu are mai multă grijă de localitatea noastră decât noi înșine.”

Pavel Rusu recunoaște că reforma administrativă este necesară, dar cere ca aceasta să fie făcută etapizat, voluntar și cu respectarea autonomiei locale. „Suntem o țară mică. Se putea analiza fiecare localitate în parte. Cele care nu se pot întreține să se unească voluntar, iar cele care au capacitate să rămână independente. Nimeni nu dorește mai bine pentru Oxentea decât oamenii din această comunitate.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă