Vizualizări: 47
Conferințele Accesibilității: „Dizabilitatea și incluziunea – experiența Marii Britanii”
Chișinău, 30 Octombrie 2025 — Alianța INFONET a organizat o nouă conferință din seria „Conferințele accesibilității”. La 29 octombrie 2025 a avut loc încă o conferință în format online pe subiectul „Dizabilitatea și incluziunea – experiența Marii Britanii”. Expert invitat: Nicolae Beșliu, Master în Asistență Socială Europeană, Asistent social independent și expert în protecția copiilor în Marea Britanie. Dl. Besliu are o vastă experiență în Serviciile pentru Copii din Moldova, precum și din Regatul Unit, ca ofițer de protecție a copilului și manager adjunct, lucrând cu diferite autorități locale, cum ar fi Oxfordshire, Norfolk, Greenwich/Londra, Cambridgeshire, precum și cu agenții independente și CAFCAAS (Serviciul de consultanță în Instanțe pentru Copil și Familie).
Prezentarea expertului a oferit o imagine de ansamblu asupra modului în care Regatul Unit promovează incluziunea persoanelor cu dizabilități printr-un cadru juridic și politic robust, servicii de sprijin specializate și o implicare puternică a comunității. A vorbit despre Legea Egalității din 2010, Legea Îngrijirii din 2014 și Legea Copiilor și Familiilor din 2014, care asigură drepturi egale, accesibilitate și sprijin personalizat, atât pentru copiii, cât și pentru adulții cu dizabilități. În prezentare s-a pus accent pe rolul autorităților locale, al organizațiilor caritabile și al programelor precum „Accesul la muncă” și „Schema de mobilitate” pentru facilitarea vieții independente și acces pe piața muncii.
În partea a 2-a evenimentului, discuția a avut ca temă centrală suportul destinat copiilor, prin intervenția timpurie, sprijinul parental și tranziția către vârsta adultă. A fost abordată, atât tema accesibilității fizice, cât și a celei digitale – de la rampe, pavaje tactile și câini-ghid, până la site-uri web accesibile și standarde de comunicare precum Standardul NHS privind informațiile accesibile. În cele din urmă, prezentatorul a adus exemple de povești personale care ilustrează impactul în viața de zi cu zi al politicilor de incluziune și al inițiativelor comunitare, arătând cum protecția legală, serviciile sociale și tehnologia contribuie colectiv la o societate mai echitabilă și incluzivă pentru persoanele cu dizabilități din Regatul Unit.
În concluzie, Nicolae Beșliu a spus: „Oriunde nu ne-am afla, indiferent de țară, situația economică și politică a acesteia, persoanele cu dizabilitati sunt parte din societate și pot avea o viață plină de sens. Cred că autoritațile și organizațiile din domeniul social pot face marea diferență în incluziunea socială a persoanelor cu disabilități. Marea Britanie, prin exemplul său, spune că se poate atinge un grad înalt de incluziune, datorită politicilor, legilor și inițiativelor de la nivel central și local, precum și utilizarea resurselor pentru a construi o societate echitabilă și incluzivă. Cu toate acestea, Marea Britanie are multe alte provocări pe care le înfruntă și incearcă să le rezolve, însa incluziunea persoanelor cu dizabilități este activ promovată și susțnută la toate nivelele”.
Această activitate e parte a proiectului „Consolidarea participării civice în Azerbaidjan”, cofinanțat de Uniunea Europeană (UE) și de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Obiectivul proiectului este crearea unei rețele de ONG-uri din Republica Moldova și Azerbaidjan, dar și a unei platforme de comunicare pe termen lung pentru schimb de bune practici și cooperare în domeniul integrării și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite și a dezvolta strategii comune pentru combaterea discriminării și excluziunii sociale.
Pentru informații suplimentare: Victor Koroli, Director Proiect, +373 69252453, vkoroli@gmail.com
Proiectul „Consolidarea participării cetățenilor în Azerbaidjan” este cofinanțat de Uniunea Europeană (UE) și de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului este Asociația Obștească „Alianța NFONET”, care implementează proiectul „Consolidarea capacității organizațiilor societății civile din Azerbaidjan și Republica Moldova prin schimbul de experiență, lecții învățate și bune practici în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități”.

Autor: Alianța INFONET
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2416
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1670
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1352
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33