            Vizualizări: 7796
			               
               A comercializat ilegal uşi pentru ce riscă una, dar cu gratii
              Chisinau,  3 Decembrie 2009 — Procuratura sect.Ciocana a transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui bărbat, care în perioada iulie-august 2009 a sustras dintr-un depozit din capitală bunuri în sumă de peste 200 mii lei.
În concret, acesta, prestând servicii de pază pe teritoriul depozitului dat, fiind în posesia cheilor şi având informaţii privind bunurile depozitate, comercializa ilegal uşi şi anvelope după orele de muncă.
Odată cu inventarierea s-a depistat că bunurile lipsesc, iar în privinţa bărbatului a fost pornită o cauză penală.
Bărbatul în vârstă de 48 ani riscă conform prevederilor art.186 alin.(5) Cod penal o pedeapsă de la 7 la 12 ani închisoare.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

                    Autor: Administrator                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
              Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2416
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1670
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1352
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33